Doi prieteni, Costel și Mihai, se întâlnesc la o cafea.
Costel îl privește pe Mihai cu atenție. Ceva e diferit față de săptămâna trecută. Nu știe exact ce. Poate că Mihai e puțin mai… voluminos. Sau poate era și înainte și el nu observase.
– Mă, Mihai… Costel înclină capul …tu nu ziceai că vrei să ții dietă de slăbire?
Mihai se luminează la față.
– Da, frate! Exact! Am hotărât! Luni am zis că de luni încep!
– Și ai început-o?
Mihai deschide gura.
O închide.
O redeschide.
– Am vrut să o încep.
– Dar?
– Dar a fost o mică… Mihai caută cuvântul …complicație logistică.
– Ce fel de complicație?
Mihai se așeză mai bine pe scaun cu postura unui om care urmează să povestească ceva important și complex.
– Deci, Costel, ascultă… ridică un deget …ca să încep dieta, primul pas era să mănânc iaurtul degresat pe care îl cumpărasem special.
– Logic.
– Iaurtul era în frigider.
– Tot logic.
– În fundul frigiderului.
– Aham…
– Depus acolo de vreo… trei zile. Că mereu ziceam că îl mănânc a doua zi și a doua zi iar nu venea momentul potrivit…
– Înțeleg, și?
– Și luni seara am zis: gata, azi e ziua! M-am dus la frigider, am deschis ușa, și… Mihai face o pauză dramatică …era înfundat.
– Înfundat cum?
– Înfundat cu mâncare, Costel! Mihai ridică vocea ușor indignat Ca să ajung la iaurtul degresat care era în fundul frigiderului, a trebuit să mănânc 5 sarmale!
Costel lasă cana jos.
– Câte?
– Cinci. Că stăteau exact în față și nu puteam să le dau la o parte. Că le făcuse mama și era păcat să le arunc, și în frigider nu mai era loc, și…
– Bine, bine! Și după sarmale?
– După sarmale era tava cu ouă umplute! Mihai ridică 8 degete Opt bucăți! Făcute de nevastă-mea cu maioneză și cu muștar și cu… Costel, tu știi cum face nevastă-mea ouăle umplute?!
– Știu, frate, le-am mâncat la voi de Paști.
– Atunci înțelegi că nu le puteam sări! Ar fi fost o lipsă de respect față de munca ei! Și oricum nu mai aveau loc în frigider…
– Și după ouă? Costel începea să vadă unde merge povestea
Mihai respiră adânc.
– Cele 4 prăjituri cu frișcă.
– Mihai…
– Stăteau chiar în fața iaurtului, Costel! Mihai ridică mâinile nevinovat Ce să fac?! Le-am mâncat metodic, una câte una, și după fiecare îmi ziceam că urmează iaurtul! Că ăsta era planul! Iaurtul era destinația!
– Și ai ajuns la iaurt?
Mihai tace o secundă.
– Am ajuns.
– Și l-ai mâncat?
– Nu mai puteam, frate. M-am uitat la el, el s-a uitat la mine, și am închis frigiderul. Era prea târziu pentru dietă în seara aia.
– Mihai… Costel clătina din cap …tu ai mâncat în loc de dietă.
– Am mâncat SPRE dietă! Mihai ridică un deget E diferit! A trebuit să eliberez drumul spre iaurt! E ca și cum sapi un tunel: nu poți ajunge la capăt fără să scoți pământul de la mijloc!
– Pământul în cazul tău erau 5 sarmale, 8 ouă și 4 prăjituri.
– Plus ceva murături că mi s-a făcut sete.
Costel îl privi pe Mihai.
Mihai îl privi pe Costel.
– Și… când reîncerci dieta?
Mihai scoase telefonul și verifică ceva.
– Sâmbătă.
– De ce sâmbătă?
– Că joi vine mama cu de-ale gurii și vineri e ziua nevestei și facem tort…
Raiul, o zi obișnuită de miercuri.
Sfântul Petru stătea la poarta lui cu registrul cel mare și cu pana de scris, bifând intrări și ieșiri, când realiză că de câteva secole nu mai făcuse nimic amuzant.
Responsabilitățile divine sunt importante, dar monotonia e monotonie chiar și în rai.
Se scărpină în barbă, privi norii, privi registrul, privi din nou norii.
– Știți ce? zise el spre nicăieri Fac o adunare!
Vestea se răspândi prin rai cu viteza unui zvon bun. Bărbaților li se comunică să se adune în Piața Celestă Numărul Unu la ora trei după-amiaza.
La trei fix, Sfântul Petru privi mulțimea adunată și își frecă mâinile mulțumit. Câteva mii de bărbați din toate epocile, în haine specifice vremurilor lor. Romani în togă lângă cowboys, faraoni lângă contabili din anii 2000, cavaleri medievali lângă ingineri software.
Diversitate frumoasă.
Sfântul Petru ridică mâna și mulțimea tăcu.
– Băieți! voce puternică și jovială Mă, băieți, vreau și eu să văd câți bărbați nu au fost sub papucul nevestei! Și vreau să fiți sinceri, că știu eu oricum! Cei care au fost ținuți sub papuc, să vină la dreapta mea! Ceilalți să stea la stânga!
O secundă de tăcere.
Și apoi… tsunami.
Toată mulțimea, cu mici busculade și cu scuze politicoase, se deplasă masiv spre dreapta. Togele se amestecau cu salopetele, cavalerii își fereau săbiile să nu înțepe pe nimeni, inginerii software mergeau cu capul în telefon și tot apucau direcția corectă.
Romanii mergeau hotărâți spre dreapta. Medievalii mergeau sfioși spre dreapta. Vikingii, în ciuda aparențelor, mergeau spre dreapta, unii chiar în fugă. Contabilii mergeau spre dreapta calculând ceva. Artiștii mergeau spre dreapta dramatic. Filozofii mergeau spre dreapta contemplând sensul papucului.
Sfântul Petru privea cu satisfacție și cu registrul deschis.
Și apoi văzu ceva neobișnuit.
Un singur bărbat stătea la stânga.
Singur. Drept. Cu mâinile la spate. Calm ca o stâncă. Un om de vreo șaizeci de ani, cu mustață, cu fața liniștită a unui om care a luat o decizie și nu o mai discută.
Sfântul Petru îl privi. Îl privi mai bine. Îl chemă cu degetul.
Omul veni liniștit.
Mulțimea de la dreapta tăcea, fascinată. Unii se împingeau să vadă mai bine. Un viking se urcase pe umerii altuia.
– Fratele meu! Sfântul Petru îi puse mâna pe umăr cu admirație sinceră Tu singur! Singur dintre toți! Ai stat la stânga! Asta înseamnă că nicio nevastă nu te-a ținut sub papuc! Ești un exemplu! O inspirație! Un model pentru toți bărbații din rai și de pe pământ!
Mulțimea de la dreapta ascultă în tăcere adâncă și ușor rușinată.
Vikingul coborî de pe umerii celuilalt viking.
Un roman privea în jos la toga lui.
Câțiva cavaleri medievali studiau brusc arhitectura cerului.
Sfântul Petru continuă, entuziasmat:
– Trebuie să știm! Toți trebuie să aflăm! Cum ai reușit, prietene?! Care e secretul tău?! Cum ai reușit să te menții pe calea cea dreaptă?!
Omul cu mustață tăcu o secundă.
Privi spre mulțimea de la dreapta.
Privi spre Sfântul Petru.
Privi spre locul unde stătuse la stânga.
Și răspunse cu vocea liniștită și ușor obosită a unui om care știe exact ce a făcut și de ce:
– Păi… ridică modest din umăr …aici mi-a zis nevasta să stau.
Bulă era cunoscut în tot blocul pentru două lucruri: simțul lui unic al umorului și faptul că nevasta lui, Geta, avea cel mai verde balcon din cartier.
Balconul Getei era o splendoare. Muscate, lavandă, begonii, cactuși, ierburi aromatice, o lalea care supraviețuise inexplicabil trei ani… Oamenii se opreau pe stradă să o fotografieze.
Singurul nemulțumit era Bulă.
Într-o zi, vecinul Costel îl întâlni pe Bulă în fața unui magazin de flori. Bulă stătea și examina cu seriozitate un ghiveci cu mușcate roz.
– Bulă! Costel se opri Ce faci, mă, cumperi flori?
– Cumpăr.
– Pentru Geta?
– Pentru Geta, da.
– Ce treabă drăguță! Costel zâmbi Ești un soț romantic!
Bulă îl privi cu expresia unui om căruia i se atribuie calități pe care nu le are.
– Nu sunt romantic, Costel. Sunt strategic.
– Cum adică strategic?
– Intri sau nu? Bulă arătă spre magazin Că am de ales dintre trei ghivece și nu mă hotărăsc.
Intrară amândoi. Bulă se plimbă metodic printre rafturi, examinând ghivecele cu atenția unui expert. Le întorcea, le mirosea, verifica pământul, se uita la frunze.
Costel îl urmărea nedumerit.
– De ce îi cumperi soției tale întotdeauna flori în ghiveci, mă? Costel privi în jur la toate variantele Că sunt și buchete frumoase. Mai romantice. Mai…
– Cu gândul la următorul concediu.
Costel se opri din mers.
– La… concediu?
– Da.
– Ce legătură au florile în ghiveci cu concediul?
Bulă puse ghiveciul jos, se întoarse spre Costel și îl privi cu răbdarea unui profesor care explică ceva evident.
– Costel, dragul meu… ridică un deget …în fiecare an plecăm separat în concediu!
– Serios?! De ce separat?!
– Pentru că cineva trebuie să rămână acasă să ude florile!
