O dimineață de luni, în apartamentul Ralucai.
Telefonul sună, și ea răspunde cu cana de cafea încă în mână, recunoscând numărul cea mai bună prietenă, Andreea.
– Alo, dragă! Raluca răspunse cu o voce ușor obosită
– Bună, Raluca! Ce faci?
– Bărbatul meu s-a îmbătat aseară ca un porc și nu a ajuns acasă nici până la ora asta.
Andreea, de la celălalt capăt al firului, scăpă aproape ceașca de cafea.
– VAI DE MINE! Poate i s-a întâmplat ceva rău! Trebuie să sunăm la poliție! Sau la spital! Sau…
– NU I S-A ÎNTÂMPLAT NIMIC! Raluca o întrerupse cu calmul unei femei care a trecut prin asta de multe ori Sigur s-a îmbătat ca porcul și nu mai știe să ajungă acasă!
– DAR DE UNDE EȘTI AȘA SIGURĂ?! Poate l-au atacat! Poate a avut un accident! Poate…
– Andreea, draga mea… Raluca sorbi din cafea cu o resignare profundă …nu te mai stresa. Nu i s-a întâmplat nimic GRAV.
– DE UNDE EȘTI AȘA SIGURĂ, RALUCA?!
Raluca puse cana jos, pregătindu-se pentru explicația definitivă.
– Mi-a dat SMS la patru dimineața.
– Și ce-a scris?! Era panicat? Avea nevoie de ajutor?!
Raluca verifică din nou telefonul, deși deja citise mesajul de cinci ori.
– Mi-a scris… ea citea cu voce neutră …„Sun-mă că nu îmi găsesc telefonul.”
Patru dimineața, casa lui Ion și a Mariei.
Maria stătea în hol, în capot, cu brațele încrucișate și cu fața unui procuror care a strâns deja toate probele necesare pentru o sentință severă.
Ușa se deschise greu, cu cheia care căuta broasca de mai multe ori decât era normal pentru un om sobru.
Cling. Cling. Înjurătură. Cling.
Ion intră în hol cu mersul unui om care negociază activ cu legile fizicii și pierde negocierea. Haina pe un umăr, pantofii încâlciți unul în celălalt, și o expresie fericită care urma să se schimbe rapid.
– MAAARIE! văzu-o stând acolo Ce faci trezită la ora asta?
– NENOROCITULE! Maria explodă imediat UNDE AI UMBLAT PÂNĂ LA ORA ASTA?!
Ion ridică mâinile, încercând să găsească echilibrul fizic și verbal simultan.
– Am fost la bar… cu Vasile…
– MINCINOSULE! Maria se apropie cu pași hotărâți BARUL S-A ÎNCHIS LA ORA ZECE! SPUNE REPEDE UNDE AI UMBLAT!
Ion se lăsă pe perete pentru sprijin, gândind cu efortul vizibil al unui om care procesează informații prin sticla de alcool consumat.
– Draga mea… vocea lui era plină de sinceritate dezarmantă …nu mint! La zece s-a închis barul și atunci am plecat spre casă!
– ȘI ȚI-A LUAT ȘASE ORE?! Maria ridică vocea, indignată
– PĂI… DA!
Maria se apropie și mai mult, cu mâinile pe șolduri.
– MINCINOSULE! ea arătă spre fereastră, spre direcția barului DE LA BAR PÂNĂ ACASĂ SUNT DOAR DOUĂ STRĂZI SCURTE!
Ion mormăi, încercând să se concentreze prin starea lui de confuzie alcoolică, cu o expresie de om care a observat un detaliu important pe care nimeni altcineva nu îl considerase relevant.
– Aha… el ridică un deget filozofic …scurte…
– DA, SCURTE! Maria aprobă, exasperată de aparenta lui acceptare a faptelor
– Dar foarte late!
O după-amiază obișnuită, Mihai stătea pe canapea, urmărind un meci, când auzi ușa de la intrare și pe Carmen, soția lui, venind agitată.
– Mihai! Carmen se aplecă în living, încă cu cheile mașinii în mână
– Da, draga mea? el ridică privirea de la televizor, fără să bage de seamă tonul ei
– Am o veste bună și una rea! Pe care s-o zic prima?
Mihai se gândi o secundă, cu logica unui om care preferă optimismul înainte de pesimism.
– Zi-o pe-aia buna!
Carmen respiră adânc, cu o expresie care oscila între ușurare și șoc.
– Merg airbagurile!
