La o firmă de leasing, într-o dimineață liniștită, intră pe ușă un popă cu barba îngrijită, sutana impecabilă și… un Mercedes aproape nou parcat strâmb în fața showroom-ului.
Consultantul, văzându-l, sare imediat în picioare:
– Părinte, bine ați venit! Da’ ce s-a întâmplat cu mașina? Arată ca scoasă din cutie!
Popa oftează greu, ca înainte de slujba de duminică:
– Băiete… am venit să o returnez…
– Cum așa, părinte? – întreabă tânărul, șocat. – V-a nemulțumit modelul? Consum mare? E prea puternică?
– Nu, măi băiete… – zice popa, scuturând din cap. – Nu-mi mai permit ratele la leasing…
Consultantul se apropie, curios rău:
– Da’ oamenii din sat nu mai pun nimic în cutia milei? Nici măcar mărunțiș?
Popa ridică ochii în tavan și face cruce, semn că situația e gravă:
– Mai nimic, măi băiete… mai nimic…
– Acuma trăiesc doar din salariu…
Consultantul rămâne blocat. Popa oftează din nou, se uită la Mercedes și șoptește cu regret:
– Asta e… trecem pe Dacie, că asta-i mai aproape de Dumnezeu și mai departe de bancă!
Punchline-ul rămâne:
– Mai nimic, mai nimic. Acuma trăiesc doar din salariu.
– Unde ți-ai făcut concediul anul ăsta, măi omule? – întreabă prietenul curios, sorbind din cafea.
Celălalt oftează lung, de parcă abia s-a întors de pe front, nu din vacanță:
– În România!
– Aaa, frumos! Și cum a fost? – îl întreabă prietenul cu zâmbet larg, imaginându-și peisaje, munți, mare, relaxare…
Omul ridică sprânceana, mai sorbește o gură de apă, apoi spune cu un zâmbet amar:
– No… am plătit cât în Dubai…
– Serios?! – întreabă prietenul, șocat. – Și te-ai simțit măcar ca în vacanțele de lux? Palme, plaje, nisip fin…?
– M-am simțit ca la țară… – răspunde el, resemnat. – Am avut vecini gălăgioși, țipete, muzică la maxim, cozi peste tot și nimeni nu știa să dea restul exact!
– Aha… – zice prietenul, râzând. – Deci experiență autentică!
– Autentică rău! Doar că Dubai n-are sarmale, iar România n-are prețuri din România!
Punchline-ul rămâne:
– Am plătit cât în Dubai, dar m-am simțit ca la țară.
-Iubitule, trebuie neapărat să îmi cumpăr câteva rochii noi! Știi tu… ceva mai elegant, mai strălucitor, mai diferit!
-Dar ai șifonierul plin de rochii, de abia mai închidem ușile la el…
Ea ridică din sprânceană, pune mâinile în șolduri și oftează teatral, ca o actriță pe scena mare:
-Da, dar mi le-au văzut vecinii pe toate! De fiecare dată când ies pe scară, aud șoapte: „Uite rochia aia roșie de la nunta lu’ verișoara!” sau „Iar o poartă pe aia cu buline!”
El o privește cu un amestec de uimire și amuzament, dar încearcă să fie diplomat:
-Păi… dragă… nu e vina mea că ai defilat prin tot cartierul ca pe podiumul de la Milano.
Ea se așază pe canapea, își flutură părul și spune cu voce gravă, ca și cum ar fi o problemă de stat:
-Eu am o reputație de menținut! Nu pot apărea în aceleași ținute! Ce o să creadă lumea?!
El se uită în portofel, îl răsfoiește ca pe un roman trist, apoi o privește cu ochii mari:
-Dragă, știi ceva? Dacă vecinii ți-au văzut toate rochiile…
Se apropie de ea, îi ia mâna și spune cu un zâmbet larg, filozofic, dar și disperat financiar:
–Atunci, hai mai bine să ne mutăm din cartier, că e mai ieftin!
