Când m-am trezit, eram la spital, cu capul bandajat și o perfuzie care picura leneș lângă pat. Lângă mine, o asistentă îmi zâmbea ironic și zice:
– Domnule, ați avut noroc că n-ați ajuns la reanimare! Ați fost agresat de o femeie.
În acel moment, memoria mi-a revenit ca un film derulat pe repede-înainte…
Totul a început dimineața, în liftul unui bloc de birouri. Eu, îmbrăcat frumos, cu o servietă în mână, mă simțeam ca un om de afaceri serios. În lift urcă o doamnă elegantă, cu o rochie roșie mulată și un parfum care ar fi putut trezi și un mort.
Coboram încet, liftul tăcea… doar ticăitul motorului și parfumul ei pluteau în aer. Eu, încercând să par un domn, dar cu ochii… ei bine, ochii mei au decis altceva. Mă uitam cu coada ochiului, discret (sau așa credeam eu ), la decolteul dumneaei, care părea că sfidează gravitația.
Deodată, femeia se întoarce spre mine, zâmbind, și spune cu o voce calmă, dar fermă:
– Apasă pe unu, te rog!
Eu, complet amețit de situație, fără să mai gândesc, ridic mâna și… ei bine… am apăsat unde NU trebuia.
Următorul lucru pe care l-am simțit a fost o geantă grea izbindu-mă în cap și un urlet feminin:
– Nesimțituleee!
Într-o duminică mohorâtă, Bubulina se duce la închisoare, cu un coș plin de merinde pentru Bulă – oale de sarmale, niște cozonac și, bineînțeles, o sticlă de sirop „pentru tuse” (care, întâmplător, mirosea puternic a țuică ). La vorbitor, Bulă stă de cealaltă parte a geamului, îmbrăcat în uniforma lui de pușcăriaș, cu numărul 237 lipit strâmb pe piept și o expresie de om care n-a văzut un grătar de luni întregi.
– Bubulinooo, ce bine că ai venit, dragostea mea! Cum sunt copiii? Cresc frumos, nu-i așa?
Bubulina oftează, se așază pe scaun și răspunde:
– Cresc, Bulă, cresc… dar să știi că au început să pună întrebări.
Bulă, emoționat, își duce mâna la inimă, zâmbind cu ochii umezi:
– Of, mititeii… Întreabă unde este tatăl lor, nu-i așa?
Bubulina ridică o sprânceană, își lasă sacoșa jos și spune cu o voce serioasă:
– Nu, Bulă. Mă tot întreabă unde ai ascuns banii pe care i-ai furat!
Două pițipoance se întâlnesc la o terasă de fițe, pe marginea unui frappe uriaș cu frișcă și pai roz. Soarele strălucește, muzica se aude ușor, iar amândouă își scot telefoanele pentru o poză „casual de dimineață” .
– Vai, dragăăă! Dar ce mult ai slăbit! Ce minune s-a întâmplat cu tine? Ultima dată când te-am văzut, abia mai încăpeai în blugii ăia de la Zara!
Cealaltă, foarte mândră, își dă o şuviţă de păr blond după ureche , își scoate ochelarii de soare doar ca să i se vadă machiajul perfect și răspunde misterios:
– Dragăă, am ținut dieta chinezească!
– Dieta chinezească?! Sună a ceva super exotic! Adică… ai mâncat numai orez, nu?
– Nu, dragă, deloc! Eu am fost mai sofisticată. Am mâncat supă de pui… cu bețișoare!
E trecut de miezul nopții , liniște pe strada Victoriei… doar Bulă, clătinându-se vizibil după o seară lungă la birt , merge cu mâinile în buzunare și fredonează:
– „Noi suntem români… și ne place viaața…”
Se oprește fix în fața clădirii Guvernului, cu luminile aprinse doar la etajele de sus. Privește lung spre clădire și zice mândru, cu vocea îngroșată de alcool:
– Mdaaa… aici e fabrica de promisiuni, nu?
În câteva secunde apare un polițist tânăr , cu mâna pe baston, uitându-se suspicios la el:
– Hai, circulați, domnule, nu aveți voie să staționați aici!
Bulă, cu un zâmbet larg și ochii ușor încrucișați , întreabă senin:
– De ce, domnule polițist? Vreți să cumpăr și strada, să pot sta legal?
– Nu, domnule, e sediul Guvernului, loc important.
Bulă râde în hohote, aproape că se prăbușește pe trotuar de râs :
– Și ce dacă, băăă? Eu am bani să cumpăr toți parlamentarii, senatorii și miniștrii!
Polițistul ridică o sprânceană, gata să-i scrie o amendă, dar fix atunci apare nevasta lui Bulă, cu bigudiurile în păr și papucii de casă , alergând cât o țin picioarele:
– Bulăăă! Ce faci, nenorocitule, iar te-ai făcut praf?!
Apoi se întoarce spre polițist, zâmbitoare dar jenată :
– Scuzați-l, domnule polițist, așa face el la beție… Cumpără toate prostiile!
Bulă, cu un zâmbet ștrengăresc și un ochi închis complice, adaugă încet:
– Și tu, iubito… ești cea mai scumpă dintre ele!
