Mihai împlinise treizeci de ani într-o sâmbătă și petrecuse ziua de naștere singur, cu o pizza și cu un film pe care îl mai văzuse de două ori.
Nu pentru că nu avea prieteni. Avea. Dar toți prietenii lui erau acum căsătoriți, cu copii, cu grătare în weekend și cu vacanțe la mare în familie. Mihai primea poze cu ei pe WhatsApp și dădea like cu un zâmbet ușor trist.
Burlăcia nu mai era ce fusese la douăzeci de ani. La douăzeci era aventură. La treizeci era… sâmbătă seara cu pizza.
Duminică dimineața, cel mai bun prieten al lui, Cristi, îl sunase.
– Mă, Mihai, ce faci?
– Mănânc pizza rece de ieri.
– Frate… pauză …trebuie să vorbim.
Se întâlniseră la o cafea. Cristi venise cu nevasta și cu copilul în cărucior, ceea ce îl făcu pe Mihai să se simtă și mai burlac prin contrast.
– Mă, Mihai… Cristi se aplecă spre el conspirativ …tu ești în urmă cu tehnologia!
– Am telefon nou, Cristi.
– Nu despre telefon vorbesc! Despre dragoste! Despre viitor! Despre… Cristi gesticulă larg …în ziua de astăzi îți găsești nevastă imediat dacă pui un anunț pe internet!
– Pe internet?!
– Pe site-uri de matrimoniale! Toată lumea o face acum! Daniela mea, știi cum am cunoscut-o?
– La facultate. Mi-ai povestit de o sută de ori.
– Bine, eu nu, dar un văr de-al meu… Cristi se repezi înainte …lasă, ideea e că funcționează! Pui un anunț frumos, sincer, și vine lumea la tine!
Mihai era sceptic. Dar pizza rece de duminică dimineața îl convinse să încerce.
Seara, cu laptopul în față, Mihai petrecu o oră și jumătate încercând să scrie anunțul perfect.
Prima variantă: „Bărbat normal caută femeie normală.” – Prea vag.
A doua variantă: „Bărbat singur, disperat, mănâncă pizza rece în weekend.” – Prea sincer.
A treia variantă: „Bărbat 30 ani, angajat, cu dinți proprii, caută relație serioasă.” – Bara prea jos.
În final, după multă deliberare, scrise cu mâna unui om care și-a mobilizat ultimele rezerve de optimism:
„Bărbat săturat de viața de burlac, 30 de ani, foarte răbdător și iubitor. Caut nevastă!”
Apăsă publish.
Închise laptopul.
Mâncă ultima felie de pizza.
Adormi.
A doua zi dimineața, Mihai deschise ochii, luă telefonul de pe noptieră și deschise aplicația site-ului.
Notificări: 847
– CE?!
Sări din pat. Deschise laptopul. Refresh.
1,203 răspunsuri.
– Doamne… Mihai nu credea ce vedea …Cristi avea dreptate!
Cu mâinile tremurânde de emoție, deschise primul mesaj.
„Te rog frumos, ia-o pe a mea!!!”
Închise. Deschise al doilea.
„Dacă ești cu adevărat răbdător și iubitor, te implor, ia-o pe nevasta mea!!!”
Al treilea:
„Omule, ești RĂBDĂTOR?! Ești exact ce caută ea! IA-O!”
Al patrulea:
„Dragă domnule burlac, soția mea e o femeie minunată, te asigur. Mănâncă puțin, doarme mult, nu e nicio problemă. Te rog.”
Al cincilea:
„Am citit că ești iubitor. Ea are nevoie de multă iubire. Și de multă, multă răbdare. Sună-mă.”
Al șaselea:
„Îți ofer și zestre.”
Al șaptelea:
„Îți ofer zestre și mașina mea.”
Al optulea:
„Îți ofer zestre, mașina și câinele. Câinele e cuminte. Ea mai puțin.”
Mihai se lăsă pe spătar și privi tavanul.
Sute de bărbați. Sute de mesaje. Toți cu același mesaj, cu variațiuni pe aceeași temă dureroasă.
Luă telefonul și îl sună pe Cristi.
– Mă! M-ai trezit, e opt dimineața…
– Cristi, am primit peste o mie de răspunsuri la anunț!
– SERIOS?! Cristi se trezi instantaneu Mă, ți-am zis eu! Funcționează! Și? Care îți place?
– Cristi… Mihai privi ecranul …toți bărbații căsătoriți din România vor să îmi dea nevasta lor.
Un vineri seara, la barul „La doi pași”, care era de fapt la șapte minute de mers, dar nimeni nu protestase vreodată pentru numele lui.
Vasile și Ion ocupau taburetele lor tradiționale de la capătul barului, cele pe care stăteau în fiecare vineri de vreo zece ani. Barmanul le pusese berile pe masă fără să întrebe, că știa el.
Vorbiseră despre fotbal. Despre vecini. Despre prețuri. Despre vremea care nu mai era ce era. Subiecte serioase, de bărbați.
La a doua bere, Vasile scoase telefonul din buzunar cu mișcarea unui om care a luat o decizie importantă.
– Dă-mi un minut, frate. Dau un telefon acasă.
Ion aprobă din cap și sorbi din bere.
Vasile formă numărul, așteptă un inel, și când răspunse Floarea, nevasta lui, adoptă instantaneu tonul unui general care dă ordine pe câmpul de bătălie:
– Alo! Pregătește apa caldă, nu vreau să pierd timpul când vin acasă!
Pauză de două secunde.
Închise telefonul.
Îl puse pe bar cu un clac autoritar.
Ridică berea.
Sorbí liniștit.
Ion îl privise toată scena cu ochii din ce în ce mai mari. Acum stătea cu berea în aer și cu expresia unui om care tocmai a asistat la ceva măreț.
– Vasile… Ion puse berea jos cu respect …ești un adevărat bărbat!
– Ei…
– Nu, serios! Ion se întoarse complet spre el Așa trebuie vorbit cu femeile! Cu autoritate! Cu fermitate! Scurt și la obiect! Fără negocieri, fără explicații, fără „dacă nu te superi, iubito”! Eu nu aș fi în stare niciodată!
– Ei, frate… Vasile ridică modest din umăr
– Eu când sun acasă, încep cu „Bună dragă, cum ești, ai mâncat?” și până la urmă îmi spune ea mie ce să fac și îi mulțumesc și la final! Tu ai sunat, ai dat ordinul, ai închis! Ca un comandant!
Vasile sorbi din bere cu modestia unui om obișnuit cu admirația.
Ion se aplecă spre el conspirativ.
– Și ea nu zice nimic? Nu se supără? Nu te… Ion căuta cuvântul …sancționează acasă?
– Pai de ce să se supere?
– Că ai vorbit așa… autoritar!
– Frate, e firesc.
– Îți dau o bere dacă îmi explici secretul!
Vasile puse cana jos.
Privi spre bar.
Privi spre Ion.
Și zise, cu vocea unui om care nu înțelege de ce e atâta agitație:
– Dar ce credea ea că o să spăl vasele cu apă rece?!
O duminică după-amiază liniștită în casa lui Ion și a Mariei.
Ion stătea în fotoliul lui preferat, cu picioarele pe măsuță, cu telecomanda în mână și cu expresia unui om în pace cu lumea. Meciul începea în zece minute. Berea era rece. Viața era frumoasă.
Din bucătărie veneau mirosuri bune. Maria gătea ceva, se auzeau zgomote de oale și vase, și Ion era suficient de înțelept să nu întrebe ce, că uneori e mai bine să fii surprins.
Intră Maria în sufragerie cu mâinile la spate și cu expresia unui om care pregătește o conversație.
Ion o privi cu coada ochiului, fără să lase telecomanda jos. Semn rău când vine cu mâinile la spate.
– Ioane…
– Mmm?
– Îți place plăcinta?
Ion lăsă telecomanda jos de tot. Când Maria punea întrebări despre mâncare, era test. Întotdeauna era test.
– Daaaa… cu precauția unui om care calcă pe gheață subțire …îmi place plăcinta. De ce?
– Și merele îți plac?
Ion simți că ceva nu e în regulă cu conversația, dar nu putea pune degetul pe ce anume. Răspunse sincer:
– Nu. Nu îmi plac merele. Știi că nu îmi plac de când eram mic, că am mâncat prea multe la bunici și…
– Ei! Maria ridică un deget Atunci n-o să-ți placă ce ți-am făcut!
Ion se îndreptă în fotoliu.
Privi spre bucătărie.
Privi spre Maria.
Nasul îi confirmase deja că ceva bun se gătea acolo. Și Maria era cunoscuta în cartier pentru plăcintele ei. Dar dacă era cu mere…
– Plăcintă cu mere?!? chipul lui căzuse
Maria îl privi.
Zâmbetul ei deveni ceva mai complicat.
– Nuuu…
Ion oftă ușurat.
– Slavă Domnului! Atunci ce ai făcut? Că miroase a…
– M-am culcat cu Vasile!
