Sâmbătă dimineața, în casa lui Ilie.
Ilie stătea comod pe canapea, cu telefonul ridicat în față, cu expresia unui om angajat într-o activitate extrem de serioasă. Lângă el, pe măsuță, stătea o cheie franceză, un clește și un prosop vechi – uneltele unui bărbat care intenționează să repare ceva.
Din baie se auzea un picurат ritmic, persistent și enervant.
Pic. Pic. Pic.
De trei zile picura robinetul. Ilie îl auzea. Ilie știa. Ilie aveva un plan.
Planul era să se documenteze.
Nevasta lui Ilie, Georgeta, trecuse prin hol de două ori și îl văzuse pe canapea cu telefonul. Prima dată nu zisese nimic. A doua dată oftase demonstrativ. A treia oară…
– Ce faci, mă, de două ore cu telefonul?!
Ilie nu tresări. Omul documentat rămâne calm în fața provocărilor.
– Mă documentez!
Georgeta se opri în ușă, cu mâinile în șolduri, privind la soțul ei, la telefon, la cheia franceză neatinsă de pe măsuță, și înapoi la soțul ei.
– Pe ce te documentezi?
– Pe internet.
– Pe ce site?
Ilie ezită o fracțiune de secundă. O fracțiune prea lungă.
– Pe… un site de specialitate.
– Pe TikTok?!
– E o platformă cu conținut divers și educațional, Georgeto!
– PE TIKTOK, ILIE?!
– … da.
Georgeta intră în cameră cu pași măsurați, se uită pe ecranul telefonului și văzu un tip care dansa în fața unui robinet. Dedesubt scria ceva despre „life hacks”. Deasupra era un sunet de manele.
– Ilie… voce controlată …ăla dansează.
– Se demonstrează tehnica!
– Ce tehnică?! Dansul nu repară robinetul!
– Stai că urmează partea cu reparatul!
– De două ore urmează?!
Din baie se auzi robinetul picurând mai tare, de parcă participă la conversație.
Georgeta se așeză în fotoliu cu brațele încrucișate și îl privi pe Ilie cu răbdarea unui om care a luat o decizie și așteaptă să vadă când o ia și celălalt.
– Și? Ce ai învățat în două ore de TikTok?
Ilie puse telefonul jos.
Privi cheia franceză.
Privi spre baie.
Privi spre Georgeta.
Trase aer în piept cu demnitatea unui om care a ajuns la o concluzie științifică importantă după cercetări îndelungate.
– Da, că mai bine chem un instalator… pauză …că dansatul nu-l repară!
Maria intră în cabinetul doctorului cu pași hotărâți și cu expresia unui procuror care vine să depună o plângere serioasă. Se așază pe scaun, își pune poșeta în poală și îl privește pe doctor drept în ochi.
Doctorul, un om cu ochelari și cu expresia unui om care a auzit multe în viața lui, ridică privirea de pe hârtii.
– Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta, doamnă?
– Bună ziua, dom’ doctor! Maria ridică un deget acuzator spre nimeni în particular Am o problemă gravă și am nevoie de ajutorul dumneavoastră!
– Vă ascult! doctorul ia pixul, pregătit să noteze
– Dom’ doctor… soțul meu Ion are pierderi de memorie!
Doctorul notează serios, cu fruntea încrețită.
– Pierderi de memorie… înțeleg. Și de când are această problemă?
Maria nu stă pe gânduri nicio secundă.
– De când s-a căsătorit cu mine!
O zi obișnuită de miercuri în traficul orașului.
Agentul Popescu stătea la intersecție cu ochii pe trafic, cu aparatul radar la subsuoară și cu cafeaua de dimineață abia terminată. Până acum fusese o zi liniștită. Prea liniștită.
Și apoi apăru mașina lui Bulă.
Agentul Popescu o văzu din depărtare. O Dacie albă din 2003, cu o oglindă legată cu sfoară, cu un stickerel cu „Baby on Board” deși Bulă nu avea copii, și cu muzică de petrecere la volum maxim auzibilă de la cincizeci de metri.
Mașina trecu prin intersecție pe roșu cu o nonșalanță regală, claxonând furios la mașinile care stăteau cuminți pe verde.
Agentul Popescu puse cafeaua jos.
Fluierul. Paleta. Semnul de oprire.
Bulă opri mașina cu o frână care scârțâi artistic, coborî geamul și îl privi pe agent cu fața unui om complet surprins să fie oprit.
– Bună ziua, dom’ agent! Ce frumos că ne întâlnim!
Agentul Popescu se aplecă spre geam cu răbdarea unui om care a văzut multe dar niciodată suficiente.
– Bulă…
– Chiar eu!
– Știi că ai trecut pe roșu?
Bulă se întoarse și privi înapoi spre semafor. Îl examină cu atenție câteva secunde, de parcă îl vedea prima dată în viața lui.
– Da… aprobă din cap cu sinceritate dezarmantă …dar sincer să fiu, nici n-am observat că semaforul era acolo!
Agentul notă ceva în carnet.
– Nu ai observat semaforul.
– Era cam ascuns după… Bulă face un gest vag spre nimic în particular …după acolo.
– E în mijlocul intersecției, Bulă. De douăzeci de ani.
– Ei, se schimbă cartierul, dom’ agent, nu mai ții pasul…
Agentul Popescu inspiră adânc.
– Bun. Și de ce ai claxonat? Ai claxonat vreo treizeci de secunde continuu. Am numărat.
Bulă se îndreptă în scaun cu indignarea unui om nedreptățit.
– Păi cum să nu claxonez?! M-am enervat că ceilalți nu mergeau odată! Stăteau toți acolo ca niște statui, blocau circulația, eu aveam treabă, eram în întârziere, și ei…
– Stăteau pe verde, Bulă.
– …stăteau pe… Bulă procesează informația …verde.
– Pe verde. Tu erai pe roșu. Ei aveau prioritate.
– Ah. pauză scurtă Ei bine, nu știam că funcționează și în intersecție…
Agentul Popescu închise ochii trei secunde. Îi redeschise. Continuă.
– Permis de conducere, vă rog!
Bulă zâmbi larg.
– Aaa, da! începe să caute prin torpedou cu entuziasm Prin ce buzunar am pus… caută prin geacă …poate în spate… se răsucește …
– Bulă.
– Da?
– Ai permis de conducere?
Bulă se opri din căutat.
Se întoarse spre agent.
Zâmbi cu căldură și cu o onestitate dezarmantă.
– Încă nu… ridică un deget optimist …dar muncesc la el!
