O zi de joi, casa familiei Ionescu.
Mihai plecase într-o călătorie de afaceri de trei zile la București, lăsând-o pe Maria acasă cu pisica, cu plantele, și cu o libertate pe care o folosise… creativ.
Mihai se întorsese mai devreme decât planificase, entuziasmat să facă o surpriză. Trimisese un email cu două ore înainte, anunțând că se întoarce. Email pe care îl considerase suficient ca avertizare prealabilă.
Ajuns acasă, deschisese ușa cu cheia lui, intrase, auzise zgomote din dormitor, deschisese ușa și…
Acum stătea în sufragerie, cu bagajele deja pe jumătate împachetate, cu fața roșie ca un ardei iute, cu valiza deschisă pe canapea, aruncând haine înăuntru cu precizia unui om care nu mai gândește, doar acționează.
Ușa de la intrare se deschise și intră soacra lui, Viorica, care venise în vizită neașteptată cu o tavă de cozonac proaspăt copt.
– Bună ziua! Am adus cozo… ea se opri văzând scena din sufragerie …Mihai?! Ce se întâmplă aici?!
– CE SE ÎNTÂMPLĂ?! Mihai aruncă o cămașă în valiză cu toată forța CE SE ÎNTÂMPLĂ VREȚI SĂ ȘTIȚI?!
– Mihai, dragul meu, calme…
– NU MĂ CALMEZ, DOAMNĂ VIORICĂ! el se întoarse spre ea cu ochii injectați VREȚI SĂ ȘTIȚI CE SE ÎNTÂMPLĂ?! VĂ SPUN EU CE SE ÎNTÂMPLĂ!
Viorica puse cozonacul pe masă și se apropie cu pași de om care știe că urmează o veste proastă.
– Spune, Mihai.
– I-AM TRIMIS UN EMAIL MARIEI! Mihai ridică telefonul, arătând emailul trimis I-AM ZIS CĂ MĂ ÎNTORC AZI! CU DOUĂ ORE ÎNAINTE! ÎN SCRIS! DOVADĂ ELECTRONICĂ!
– Da, și?
– CÂND AM AJUNS ACASĂ… vocea lui coborî dramatic …AM GĂSIT-O PE MARIA MEA, DA, MARIA, NEVASTA MEA, SCULATĂ ÎN PATUL NOSTRU MATRIMONIAL… CU UN TIP!
Viorica duse mâna la inimă.
– Nu se poate!
– SE POATE, DOAMNĂ VIORICĂ, SE POATE! AM VĂZUT CU OCHII MEI! Mihai aruncă și pantalonii în valiză ACESTA ESTE SFÂRȘITUL CĂSNICIEI NOASTRE! PLEC PENTRU TOTDEAUNA! PENTRU. TOT. DEA. UNA!
– Mihai, stai! Viorica ridică mâinile Trebuie să existe o explicație! Maria nu ar face niciodată așa ceva! Nu e fata mea! Am crescut-o cu valori! Cu principii! Cu frică de Dumnezeu!
– VALORILE DOAMNEI VIORICĂ ERAU ÎN PATUL MEU!
– Mihai! Viorica se îndreptă cu autoritatea unui om care a luat o decizie Stai numai o clipă! Mă duc eu să văd ce s-a întâmplat! Ceva nu e în regulă în toată povestea asta!
– CE SĂ MAI VERIFICAȚI?! AM VERIFICAT EU CU OCHII MEI!
Dar Viorica era deja pe hol, îndreptându-se cu pași hotărâți spre dormitor.
Se auziră voci înfundate. Ușa dormitorului se deschise și se închise. Liniște. Mai multă liniște. Câteva minute în care Mihai continua să împacheteze mecanic, aruncând lucruri în valiză la întâmplare, inclusiv o lampă de noptieră pe care nu și-o dăduse seama că o luase.
Și apoi Viorica se întoarse în sufragerie.
Cu un zâmbet larg pe față.
Acel tip de zâmbet care pe Mihai îl îngrijora mai mult decât lacrimile.
– Mihai, dragule…
– CE?!
– Vezi, ți-am spus eu că trebuie să existe o explicație simplă!
– CARE EXPLICAȚIE?!
Viorica se așeză pe fotoliu, cu aerul unui avocat care urmează să prezinte dovada decisivă.
– Maria… pauză dramatică …nu a primit niciun email!
O zi de vineri după-amiaza, la Primăria Municipiului, biroul 14, etajul doi.
Domnul Costel Pîrvu, funcționar public gradul II, stătea la biroul lui cu aceeași energie cu care stătuse în fiecare zi din ultimii doisprezece ani: zero energie.
Pe birou: un calculator din 2009 care pornea în 8 minute, o căniță cu pixuri din care niciunul nu scria, un calendar cu ziua de azi marcată greșit, și o lampă de alamă pe care o primise de la un coleg pensionat în urmă cu trei ani.
Costel se uita pe geam. Afară era soare. Înăuntru era tavan de scândură și neon care pâlpâia.
Scoase o cârpă din sertar, cum scotea în fiecare vineri, și începu să șteargă praful de pe lampă. Nu pentru că îi păsa de curățenie. Ci pentru că era 14:47 și până la 15:00 trebuia să facă ceva care să pară muncă dacă intra șeful.
Frecă lampa distrat, cu o mână, uitându-se în continuare pe geam.
Și atunci lampa începu să vibreze.
Și din ea ieși un nor de fum mov-auriu, care se condensă în fața lui într-o siluetă impozantă, cu turban, cu brațele încrucișate și cu expresia unui duh care a văzut tot felul de oameni în istoria sa lungă, dar niciodată un funcționar public în acțiune.
– SALUTARE, STĂPÂNE! duhul se înclină ceremonios SUNT DUHUL LĂMPII! ÎȚI VOI ÎNDEPLINI TREI DORINȚE!
Costel privi duhul.
Privi lampa.
Privi duhul din nou.
– Câte ore suplimentare plătești?
Duhul clipi.
– Ce?
– GLUMEAM. Costel lăsă cârpa jos Deci trei dorințe?
– TREI DORINȚE, DA! ORICE ÎȚI DOREȘTI! BOGĂȚIE, PUTERE, FERICIRE…
– Aș vrea să am în mână o bere rece!
Duhul se opri.
– O… bere.
– Rece. Costel ridică un deget
– Din infinitele posibilități ale universului… ai ales o bere rece.
– E cald în birou. Neon-ul face temperatură.
Duhul ridică mâna, iar în mâna lui Costel apăru o bere rece, cu stropi de condens pe ea, perfect răcită.
Costel o deschise, trase o gură lungă, și oftă cu satisfacția unui om care a primit exact ce a vrut.
Bău jumătate din bere în liniște, privind pe geam.
Duhul îl privea, așteptând.
– …Îți mai trebuie ceva? duhul întrebă politicos
– Stai că mă gândesc. Costel bătu cu degetele pe birou
Duhul așteptă. Costel bău restul berii.
– Bun. el puse sticla goală pe birou Acum gândesc mai limpede. A doua dorință.
– Cu plăcere, stăpâne! duhul se îndreptă
– Aș vrea să fiu pe o insulă tropicală împreună cu 10 gagici!
Duhul aprobă din cap, de data aceasta fără comentarii, și în secunda următoare Costel dispăru din birou.
Undeva pe o insulă tropicală, palmieri, nisip alb, ocean turcoaz, Costel stătea pe un șezlong cu o nouă bere în mână, înconjurat de exact ce ceruse.
– Mmmm. el sorbi din bere
Duhul materializă lângă el, cu o expresie de om care își face treaba profesional.
– Și a treia dorință, stăpâne?
Costel privi oceanul.
Privi palmerii.
Privi soarele.
Își dădu seama brusc că și-a rezolvat viața și nu mai trebuie să se întoarcă niciodată la birou.
– A treia dorință… el ridică berea spre duh, solemn …aș vrea să nu mai trebuiască să muncesc niciodată!
Duhul zâmbi. Un zâmbet mic, discret, de om care știe ceva pe care interlocutorul lui nu îl știe încă.
– Dorința îți este îndeplinită, stăpâne.
FLASH!
Costel se trezi înapoi în biroul lui.
Același birou. Același neon care pâlpâia. Același calculator din 2009. Aceleași pixuri care nu scriau.
Articolul Ce s-a intamplat? apare prima dată în .
