Ora de dirigenție, clasa a patra, ziua în care se discuta despre viitoarele cariere ale elevilor.
Domnul profesor Stoian, dirigintele clasei, stătea în fața tablei, pregătit pentru exercițiul anual de „Ce vreau să fiu când voi fi mare?”, unde fiecare elev urma să-și exprime aspirațiile profesionale.
Trecuse deja prin câteva răspunsuri standard: Maria voia să fie doctoriță, Andrei voia să fie pompier, Ioana voia să fie profesoară ca el. Toate răspunsuri normale, predictibile, conform manualului de dezvoltare a carierei pentru copii de zece ani.
Și apoi venise rândul lui Bulă.
– Bulă! domnul Stoian se întoarse spre el cu entuziasm pedagogic Ce vrei să te faci când vei fi mare?
Bulă se ridică din bancă, cu o expresie de hotărâre completă pe față, ca un om care își planificase deja întreaga viață cu precizie matematică.
– PENSIONAR!
Domnul profesor Stoian rămase cu creta în aer, în mijlocul unui cuvânt pe care îl scria pe tablă, procesând răspunsul cu o întârziere caracteristică.
– CE?! el se întoarse complet spre Bulă PENSIONAR?!
– DA! Bulă confirmă, fără să clipească
Clasa începu să chicotească, conștientă că urma o explicație care promitea să fie memorabilă.
– BULĂ, ASTA NU E O CARIERĂ! domnul Stoian explică cu răbdare PENSIONAR NU E O MESERIE! E O ETAPĂ DE VIAȚĂ DUPĂ CE AI MUNCIT!
Bulă ascultă explicația cu seriozitate, dar fără să-și schimbe convingerea inițială.
– DOMNUL PROFESOR… el ridică mâna, pregătit pentru contraargument DE CE?!
– DE CE CE?
– DE CE NU E O CARIERĂ?! Bulă continuă TOATĂ LUMEA MUNCESTE PENTRU ASTA!
Sala de clasă, ora de matematică, ziua în care se înmânau testele corectate.
Doamna profesoară Ionescu stătea în fața clasei, cu catalogul în mână și cu o expresie suspicioasă, privind două teste identice pe care le ținea în mâini ca pe niște dovezi incriminatoare.
– Bulă! ea ridică vocea, chemându-l la catedră
Bulă se ridică de la locul lui, cu pași lenți, cu expresia unui om care intuiește că urmează o conversație complicată.
– Da, doamna profesoară?
Doamna Ionescu ridică cele două teste, arătându-le clasei cu o gestică teatrală.
– Bulă, ai copiat la test?
Bulă privi testele, privi pe doamna profesoară, și răspunse cu o convingere absolută.
– NU, DOAMNA!
– ȚI ATUNCI DE CE AI ACELEAȚI GREȚELI CA GIGEL?! doamna Ionescu arătă spre cele două teste, identice până la ultima eroare
Bulă se gândi rapid, cu o expresie de logică perfectă pe față, ca un avocat care a găsit argumentul decisiv.
– PENTRU CĂ AVEM ACEEAȚI PROFESOARĂ!
O după-amiază obișnuită, casa lui Bulă și a mamei lui.
Bulă intra pe ușă cu o energie neobișnuită, cu ghiozdanul deja desfăcut și cu carnetul de note în mână, gata să anunțe vestea cea mare.
– Mamă! Mamăăă! Bulă alergă spre bucătărie, unde mama lui pregătea cina
– Ce e, Bulă? mama se întoarse, ștergându-se pe mâini de șorț
– AM LUAT 10!
Mama lui Bulă lăsă lingura din mână imediat, cu ochii strălucind de mândrie maternă.
– VAI, BRAVO! ea se grăbi să-l îmbrățișeze TU CARE NICIODATĂ NU AI LUAT NOTĂ MARE! LA CE AI LUAT 10?!
Bulă se relaxa în îmbrățișarea mamei, cu un zâmbet mulțumit pe față.
– LA DOUĂ MATERII!
– LA DOUĂ MATERII?! mama se desprinse din îmbrățișare, și mai entuziasmată ASTA E ȚI MAI BINE! ZI-MI, BULĂ, LA CE ANUME?!
Bulă ridică un deget, pregătindu-se pentru explicația completă.
– 5 LA MATEMATICĂ ȚI 5 LA ROMÂNĂ!
