O tânără elegantă, îmbrăcată cu o rochiță de vară și cu o carte în mână, stătea liniștită pe o bancă din parc.
Păsărelele ciripeau, vântul adia ușor, totul era perfect… până când, dintr-o dată, apare un boschetar cu o pălărie jerpelită și un zâmbet de om care nu mai are rușine de mult.
Se așază tacticos lângă ea, își scutură pantalonii de praf și o întreabă direct, fără introducere:
– Domnișoară… vreți să vă culcați cu mine?
Fata tresare, îngheață preț de o secundă, apoi îl privește șocată:
– Cum să nu! Adică… NU!!! – răspunde indignată, ridicându-se brusc de pe bancă.
Boschetarul oftează, se uită la ea dezamăgit și, dând din mână cu lehamite, zice pe un ton calm:
– Atunci, vă rog să plecați din patul meu!
Fata rămâne blocată, uitându-se la bancă, apoi la el, apoi din nou la bancă…
– Asta… e banca mea!
– Nu, domnișoară, e dormitorul meu de vară!
Logodnica, roșie la față și cu ochii scânteind de nervi , intră val-vârtej în cameră, trântind ușa de perete:
– Explică-mi și mie, domnule fidel, de ce te-ai culcat cu soră-mea?!
El, speriat și palid ca varul, înghite în sec și încearcă să zâmbească fals:
– Scuze… v-am confundat!
Ea, ridicând un sprâncean și încrucișând brațele:
– Cum adică ne-ai confundat?! Eu sunt blondă, ea e brunetă!
El, încercând disperat să-și găsească o scuză logică, ridică degetul ca un profesor:
– Da, dar aveți același nume de familie!!!
Soția intră în casă gâfâind, cu zece pungi atârnându-i din mâini – de parcă mutase jumătate din mall acasă.
Ușa abia se mai închide, iar soțul, care stătea liniștit pe canapea cu o cafea și o expresie relaxată, ridică sprâncenele imediat:
– Iar ai cheltuit o avere?!
Ea, zâmbitoare, cu ochii sclipind de satisfacție:
– Nu, draguleee! Am economisit enorm! Totul era redus!
Soțul, vizibil suspicios, o privește de sus până jos:
– Serios? Și cât ai „economisit”, mai exact?
Ea își aranjează părul, scoate un bon lung cât un sul de tapet și spune mândră:
– Păi… dacă n-aș fi cumpărat nimic, pierdeam toată reducerea!
Doi cunoscuți se reîntâlnesc întâmplător pe stradă după ani buni.
Unul poartă costum și cravată, cu ochelari de soare și aer important , iar celălalt, mai modest, dar curios nevoie mare:
– Noo, măi Gheorghe, ce mai faci, omule? N-am mai auzit de tine de zece ani! Cu ce te ocupi acum?
Gheorghe, ridicând bărbia cu mândrie și trăgându-și sacoul:
– Am o funcție de conducere!
Celălalt, impresionat, aproape scapă telefonul din mână:
– Nu se poate! Bravo, măi omule! Ai ajuns mare!
– Dar fii mai specific, ce funcție mai exact?
Gheorghe zâmbește misterios, se apropie și spune încet, ca un secret de stat:
– Sunt șofer…
Celălalt rămâne o clipă tăcut, apoi izbucnește în râs:
– Ahaaa! Deci conduci zilnic… dar nu o firmă, ci o Dacie!
