Bulă și Ștrulă se întâlnesc întâmplător pe o terasă. Bulă își bea liniștit cafeaua, când apare Ștrulă, vizibil agitat și cu un zâmbet cam suspect pe față.
– Bulă, vreau să-ți spun ceva…
– Spune, Ștrulă! Dar să nu fie vreo prostie, că n-am chef azi…
– În primul rând, vreau să fii calm…
– Deja nu-mi place cum începe…
– În primul rând, am întâlnit-o pe soția ta în vacanță, în Grecia.
– Așa și?…
– În al doilea rând… m-am culcat cu ea.
– …
– Iar în al treilea rând – ce părere ai de-al doilea rând?
Bulă ia o gură lungă de cafea, oftează și apoi zâmbește misterios.
– În primul rând, am divorțat de ea acum un an.
– În al doilea rând, are sifilis…
– Iar în al treilea rând – ce părere ai de-al doilea rând?
McGregor, un scoțian trecut de 50 de ani, cunoscut în tot satul ca fiind cel mai zgârcit bărbat din Highlands, nu voia să audă de însurătoare. Toți prietenii lui erau căsătoriți de ani buni, dar el ținea strâns de fiecare bănuț ca și cum ar fi fost ultimul din lume.
– O femeie în casă înseamnă cheltuială, bătăi de cap și… facturi duble la lumină! Nuuu, nu-mi trebuie mie așa ceva!
Dar timpul trecea, iar serile deveneau din ce în ce mai lungi și mai reci… și mai tăcute. Într-o iarnă geroasă, McGregor s-a uitat lung la sobă și și-a spus:
– Poate o nevastă m-ar ajuta să mai pună lemne pe foc… sau măcar să tacă altfel decât ticăitul ceasului.
După multe calcule și negocieri, găsi o femeie simplă, modestă, care a acceptat o căsătorie fără rochie de mireasă, fără verighetă, fără flori și, desigur, fără petrecere. Au semnat actele la primărie în tăcere, iar el a cronometrat chiar și timpul petrecut în fața ofițerului de stare civilă.
În noaptea nunții, stânjeniți, cei doi ajung în pat. Lumina e stinsă (ca să nu consume curent), iar McGregor se întinde ca pe un pat de cuie, cu mâinile la piept.
– Știi, dragule… vreau să-ți spun ceva…
– Ce e?
– Nu port chiloți…
McGregor se ridică brusc în capul oaselor, trage aer în piept, simțindu-se ca și cum cineva i-ar fi furat portofelul din vis:
– Ahaa… Știam eu că o să înceapă cheltuielile!!
Ora 7 dimineața. În casă e liniște, doar ceasul de pe hol ticăie monoton. Mama, în halat și cu părul prins în agrafe, intră tiptil în dormitorul lui Bulă.
– Bulăăă… hai, scumpule, trezirea! E timpul să mergi la școală!
Dar Bulă stă sub plapumă, cu fața în pernă și suspină zgomotos.
– Bulă, ce-ai pățit, mami? De ce plângi așa?
– hic-hic Am… am visat ceva… îngrozitor!
– Ce-ai visat, puiule? Ai avut un coșmar cu monștri? Cu Dracula? Cu profa de mate?
– Mai rău, mama… Am visat că… că… școala a luat foc!
Mama oftează și încearcă să-l aline, așezându-se pe marginea patului și mângâindu-l pe creștet.
– Of, Doamne, m-ai speriat! Dar nu mai plânge, iubirea mea… A fost doar un vis!
– Tocmai de-asta plâng!
