Noaptea nunții, camera de hotel cea mai elegantă pe care o puteau permite, cu petale de trandafiri pe pat, lumânări aprinse și șampanie pe gheață.
Mircea, proaspătul mire, încă în costumul de la nuntă cu papionul desfăcut, o conduse pe Diana, proaspăta lui soție, în dormitor cu emoția unui om care trăiește cel mai romantic moment al vieții.
Diana, în rochia ei albă, încă cu florile prinse în păr, se așeză pe marginea patului, privindu-l pe Mircea cu acea privire dulce specifică serii de nuntă.
Mircea se așeză lângă ea, luându-i mâna cu tandrețe.
– Știi, draga mea… vocea lui era plină de emoție sinceră …mă bucur mult că n-ai vrut să facem dragoste înainte de nuntă.
Diana zâmbi, sprijinindu-se de umărul lui.
– Și eu, dragule.
– Dacă o făceai… Mircea continuă, cu o convingere profundă …nu cred că m-aș mai fi însurat cu tine!
Diana se opri din zâmbit.
Se întoarse spre el, cu o privire care părea să oscileze între afecțiune și ceva mai complicat.
– Dragule… vocea ei era calmă, aproape filozofică …n-aș fi făcut asta pentru nimic în lume.
Mircea o privi cu adorație, gândindu-se că această seară confirmă tot ce credea el despre puritatea și valorile soției lui.
– Știam eu! el îi sărută mâna Ești exact femeia pe care am visat-o!
Diana continuă, cu o expresie de înțelepciune ușor obosită:
– Atâta lucru am învățat și eu la câte țepe mi-am luat!
Spitalul Județean, secția de chirurgie, ora opt dimineața.
Doctorul Marinescu, chirurg cu douăzeci și cinci de ani de experiență, ieșea din sala de operații, încă în halatul verde, cu masca atârnată de gât, când fu interceptat în hol de un bărbat care îl aștepta nervos de aproape o oră.
– Să trăiți, domnule doctor! bărbatul, Costel, se ridică imediat de pe scaunul de plastic
Doctorul Marinescu se opri, recunoscându-l vag.
– Bună ziua! el își masă tâmplele obosite Cu ce vă pot ajuta?
– Mă scuzați că vă deranjez… Costel își frânse mâinile, evident îngrijorat …dar vreau să știu cum se simte soacra mea. A fost operată ieri.
Doctorul consultă rapid dosarul din mână, găsind numele.
– Aaa, da… doamna Petrescu. el privi spre Costel cu o expresie serioasă
– Da, ea! Costel se aplecă puțin în față Cum e? E bine? E…
Doctorul Marinescu oftă, alegându-și cuvintele cu grijă, pregătind ceea ce considera o veste delicată pentru un membru îngrijorat al familiei.
– Îmi pare rău, dar nu am vești foarte bune.
Costel se prăbuși ușor pe scaun, cu mâna la piept.
– Vai de mine… vocea lui tremura …e… e grav?
– Trebuie să vă așteptați la ce este mai rău.
Costel rămase nemișcat o clipă, procesând cuvintele cu o expresie de durere crescândă pe față.
– DOAMNE! el își acoperi fața CE SE VA ÎNTÂMPLA CU EA?!
Doctorul Marinescu se aplecă spre el, cu compasiunea unui profesionist obișnuit cu astfel de momente delicate.
– Domnule, înțeleg că e șocant… el puse o mână pe umărul lui Costel
– NU ÎNȚELEGEȚI NIMIC! Costel ridică privirea, cu ochii umezi SOACRA MEA E TOTUL PENTRU FAMILIA NOASTRĂ! AVEM NEVOIE DE EA!
– Domnule, vă rog să vă liniștiți…
– CUM SĂ MĂ LINIȘTESC?! Costel începu să plângă efectiv, cu lacrimi adevărate CÂND O VOI MAI PUTEA VEDEA?!
Doctorul Marinescu, ușor surprins de intensitatea reacției, dar pregătit să dea informația practică despre care fusese întrebat:
– Mâine dimineață, cel târziu.
Costel se opri brusc din plâns.
– Mâine… dimineață?
– Da, mâine dimineață vom finaliza toate procedurile.
Costel șterse o lacrimă, încercând să proceseze informația.
– Vreți să-mi spuneți că… mâine dimineață pot să o văd?
– Exact! doctorul aprobă din cap, mulțumit că pacientul… adică ginerele… începea să se calmeze Mâine dimineață cel târziu o externăm.
O zi obișnuită la cafenea, Bulă și Costică, prietenii din vecini de bloc, stăteau la masa lor obișnuită cu câte o cafea în față.
Bulă avea o expresie dramatică pe față, ca un om care a luat o decizie majoră de viață. Costică, obișnuit cu drama lui Bulă, sorbi din cafea cu o curiozitate moderată.
– Costică, frate… Bulă oftă adânc, cu mâna pe frunte
– Ce e, Bulă?
– Nu mai pot! Bulă bătu cu palma în masă M-am săturat să alerge toate femeile după mine!
Costică se opri cu cana de cafea la jumătatea drumului spre gură.
– Toate… femeile?
– TOATE, Costică! În fiecare zi! Pe stradă, în parc, la magazin! Toate aleargă după mine! Nu mai pot cu presiunea asta socială!
Costică privi pe Bulă cu o admirație temperată de scepticism profund.
– Bulă, frate… el puse cana jos …tu? Toate femeile aleargă după tine?
– DA! Bulă ridică vocea, indignat de neîncrederea prietenului său Crezi că mint?!
– Nu… Costică se gândi la cuvinte …dar e puțin neobișnuit, recunoaște!
– NEOBIȘNUIT?! E EXTENUANT! Sunt urmărit constant! Nu mai am liniște!
Costică, ușor amuzat dar și curios, decise să exploreze mai departe situația neașteptată a prietenului lui.
– Bine, Bulă… el se aplecă peste masă, cu interesul unui consilier emoțional …și ce-ai de gând să faci?
Bulă se îndreptă în scaun, cu expresia unui om care în sfârșit fusese auzit și care pregătea soluția definitivă.
– M-am gândit mult la asta, Costică. el ridică un deget filozofic Am analizat situația din toate unghiurile.
– Și?
Bulă respiră adânc, pregătindu-se pentru marea sa declarație.
– Nu mai fur poșete!
