– Maricica, nu vrei să facem copii împreună? – o întreabă el timid, dar cu un zâmbet plin de speranță.
– Ba da, Ionel… dar nu prea știu cum – zice ea, roșind ca o roșie coaptă.
El, tot un zâmbet și plin de inițiativă:
– Nu-i nimic, dragă, îți arăt eu imediat. E ca și cum amesteci cu făcălețul într-un ceaun ca să faci mămăligă bună!
– Aaa, așa… deci e o treabă gospodărească! – zice Maricica bucuroasă, că la treburi de bucătărie se pricepe.
Și încep „să amestece”, cu spor și entuziasm, de zici că pregăteau o ciorbă pentru tot satul.
După o vreme, transpirați, dar fericiți, el cade pe spate, iar ea, curioasă ca o pisică:
– A fost minunat, Ionel! Dar… unde e copilul?
El, gâfâind, îi explică răbdător:
– Ei, copilul trebuie să-l așteptăm încă vreo nouă luni…
Maricica se uită la el mirată, dând din cap:
– Nouă luni?! Atunci de ce ne-am oprit din amestecat? Poate se prinde mămăliga între timp!
Un individ intră în cabinetul unui psihiatru… în patru labe, cu limba scoasă și ochii mari, de zici că tocmai fugise de hingher.
Doctorul, calm și profesionist, își ridică privirea peste ochelari și zice pe un ton blând:
– Ei, ce avem noi aici? Tu ești un cățeluș cuminte?
Individul se retrage târâș spre colțul cabinetului, mirosind covorul și uitându-se suspicios la medic, care între timp notează ceva în carnețel.
– Ahh… poate ești un pisoi alintat, nu-i așa?
Omul începe să dea înapoi, tot pe coate și genunchi, apropiindu-se tot mai mult de ușă, bombănind ceva neinteligibil.
Doctorul, tot mai curios, se ridică și se apropie încet:
– Ahaaa! Sau poate ești un iepuraș drăgălașșș?
Pacientul ridică brusc privirea, îl fixează serios și răspunde cu o voce perfect normală:
– Domnule doctor… dacă nu încetați, nu vă mai pun cablul de internet!
– Șeful m-a concediat pentru că m-am culcat puțin la muncă… – zice Gigel, cu o expresie de om nedreptățit.
– Doar pentru atât??? – se miră prietenul lui, ridicând din sprâncene. – Adică, frate, toți mai tragem un pui de somn la birou, dar nu se face așa tragedie!
Gigel oftează adânc, dând din cap cu o grimasă de om care a văzut multe în viață:
– Da… dar vezi tu… eu m-am culcat cu nevastă-sa!
În tren , un ardelean stătea liniștit pe coridor, rezemat de perete, cu un sac imens lângă el — cât un vițel de mare!
Se uita calm pe geam, de parcă n-avea nicio grijă pe lume.
La un moment dat vine controlorul, cam nervos:
– Dom’le, pune sacul sus, că blochezi trecerea!
Ardeleanul, fără să clipească, îl privește molcom:
– No, las’ că nu stă mult aici…
După un minut, controlorul revine, deja transpirat de nervi:
– V-am spus, domnule, puneți sacul sus! E regulament!
Ardeleanul ridică din umeri:
– No, bine, dacă ziceți… da’ nu-s sigur că merită osteneala…
Controlorul, exasperat, scoate carnetul de amenzi și-l taxează fără alte explicații.
Ardeleanul plătește calm, fără să clipească, scoate banii din buzunar și zice:
– No, poftim… amenda, să fie cu noroc!
După un timp, un călător curios, care asistase la toată scena, îl întreabă:
– No, om bun, da’ de ce n-ai pus sacul sus? Ți-ai luat amendă degeaba…
Ardeleanul se întoarce lent spre el, cu un zâmbet șiret:
– No, pentru că nu-i al meu!
