Noaptea târziu, liniște deplină în casă. Ceasul arăta aproape ora 2. Dintr-odată, telefonul sună strident. Soția tresare speriată, își trage halatul pe ea și ridică receptorul cu o voce somnoroasă:
– Alo…?
Se aude vocea soțului, puțin nesigură, cu tonul acela de „vin de la băut cu băieții”:
– Scumpo, sunt eu. Vin acasă. Nu am întârziat prea mult, nu-i așa?
Soția, încercând să pară blândă, dar cu o sprânceană ridicată:
– Nu, scumpule… (în gând: „Târziu de tot, dar să vedem ce mai vrea și acum”).
– Auzi, dar pot să vin cu 7-8 prieteni? Că am zis să mai stăm la o vorbă, la un joc de cărți…
Soția, calmă, aproape angelică:
– Desigur, scumpule.
– Și… să mai stăm, să mai vorbim și noi, ca băieții…
– Da, scumpule. Vă pregătesc rapid niște sandwichuri, o gustare, ceva…
Se lasă o liniște ciudată la capătul firului. Soțul tace câteva secunde, apoi, cu o voce confuză și speriată, zice:
– Mă scuzați… cred că am greșit numărul.
El, cu o falcă-n cer și alta-n pământ , se apropie de iubita sa, trântind telefonul pe masă ca un detectiv care descoperă o mare conspirație:
– Draga mea, hai până aici, să stăm puțin de vorbă… și spune-mi care este faza cu mesajul ăsta de pe telefonul tău?!
Ea, liniștită, sorbindu-și cafeaua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat :
– Care mesaj, iubi?
El, ridicând sprânceana și arătând ecranul de parcă ar fi prezentat probe în tribunal :
– Ăsta! Să-mi explici acum! „Nu pot să trăiesc fără tine”… Cine ți-a trimis așa ceva?!
Ea, zâmbind misterios, dar un pic plictisită:
– Este un mesaj de la Vodafone…
El, aproape făcând infarct:
– De la Vodafone?! Și Vodafone îți scrie „nu pot să trăiesc fără tine”?!
Ea, calmă și cu un aer de superioritate, punându-și părul după ureche :
– Da, iubi… asta pentru că le-am zis că dacă mă mai enervează mult cu ofertele lor, mă mut la Orange!
Sf. Petru, plimbându-se prin Rai , observă că locul e minunat, dar lipsește ceva. Se scarpină în barbă gânditor și zice:
– „Hm… ar trebui un gard frumos, să delimităm zona asta, să fie totul ca la carte. Hai să chem niște meșteri!”
Și, cum e el gospodar, îi adună pe un rus, un italian și un român.
Primul intră rusul, cu o căciulă groasă pe cap și cu o sticlă de vodcă în buzunar :
– Păi, Sfinte Petre, îmi dai 5.000$ și îți fac gardul.
Sf. Petru, curios:
– Și cum ajungi la suma asta?
Rusul, ridicând degetele și numărând:
– 2.000$ materialul și 3.000$ manopera. Simplu!
Apoi vine italianul, îmbrăcat elegant, cu gesturi largi de parcă ar fi pe scenă :
– Maaa, io sunt cel mai mare expert, arhitect în garduri! Pentru tine, 10.000$ și fac gardul să fie operă de artă!
Sf. Petru, ridicând sprânceana :
– Dar rusul zice 5.000$… Tu de ce ceri dublu?
Italianul, gesticulând cu mâinile și strâmbând din nas:
– Eeeh, păi io sunt cel mai tare! 2.000$ materialele și 8.000$ manopera. Nu doar gard, e gard de lux, cu stil italian!
La urmă vine românul, cu mâinile în buzunar, relaxat și cu un zâmbet șmecher pe față :
– Pentru 25.000$ îți fac gardul.
Sf. Petru sare ca ars :
– 25.000$?!?! Cum așa mult?
Românul, apropiindu-se cu glas mai încet, ca o confidență :
– Păi da, 10.000$ ție, 10.000$ mie și 5.000$ rusului… să facă gardul!
