O dimineață de duminică, în curtea bisericii, după slujbă.
Credincioșii ieșeau pe rând, salutând preotul, Părintele Gheorghe, un om de cincizeci și ceva de ani, cu barbă sare și piper și cu expresia unui om care a văzut toate tipurile de cereri și situații în douăzeci și cinci de ani de preoție.
Credincioșii obișnuiți treceau pe lângă el cu sarutări de mână și cu „Doamne ajută!” Părintele Gheorghe răspundea la fiecare cu același zâmbet cald și aceeași binecuvântare.
Și pe la coada șirului, apăru Bulă.
Bulă stătuse tot la slujbă, ceea ce era în sine un eveniment notabil, și acum se apropia de Părintele Gheorghe cu expresia unui om care are o cerere importantă de făcut.
– Sărutmâna, Părinte!
– Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule! Părintele Gheorghe îl privi cu blândețe Ce mai faci? Te văd mai rar pe la noi…
– Am venit azi special! Bulă nu se lăsă derutat de observația delicată Aveam o rugăciune de făcut și o cerere.
– Spune, fiule!
– Părinte… Bulă se aplecă puțin, conspirativ …îmi sfințești și mie apartamentul?
Părintele Gheorghe zâmbi cald. Era una dintre cele mai frecvente cereri pe care le primea.
– Cu drag, fiule! Când vrei?
– Cât mai curând, dacă se poate! Bulă aprobă din cap
– Bine! Părintele Gheorghe scoase un mic agendă din buzunarul sutanei Să stabilim o zi potrivită. Și spune-mi… câți metri pătrați are apartamentul?
Bulă se opri.
Privi spre Părintele Gheorghe.
Privi spre agendă.
– Poftim?
– Câți metri pătrați are apartamentul, fiule? Părintele repetă cu naturalitate, cu pixul pregătit să noteze
Bulă încruntă sprâncenele, cu o confuzie vizibilă pe față.
– Dar de ce e important asta, Părinte?
– Păi… Părintele Gheorghe ridică privirea din agendă …ca să știu cât timp îmi va lua, câtă agheasmă să aduc, câte odăi sunt de sfințit…
Bulă îl ascultă cu atenție, procesând explicația, și cu cât asculta mai mult, cu atât expresia lui devenea mai perplexă.
– Hmmm… el își mutt greutatea de pe un picior pe altul
– Ce e, fiule?
– Părinte… Bulă ridică un deget, alegând cuvintele cu grijă …eu vreau să-l sfințești, nu să-l zugrăvești!
Luni dimineața, la facultate, în fața sălii de curs.
Trei studenți, Mihai, Cristi și Andrei, se întâlniseră cu cinci minute înainte de primul curs, cu cafelele în mână și cu expresiile specifice oamenilor care tocmai au supraviețuit unui weekend și încearcă să reconstituie evenimentele.
Mihai arăta bronzat, relaxat, cu ochelarii de soare încă pe cap, deși era luni dimineața și nu era soare.
Cristi arăta roșu la față, cu niște vânătăi discrete pe mâini care sugerau o întâlnire nefericită cu o partie dificilă.
Andrei arăta… exact ca în fiecare luni. Palid, ușor nedormit, dar cu un zâmbet enigmatic care nu dispăruse de pe față de vineri seara.
– BĂI, CE WEEKEND AM MAI AVUT! Mihai se lăsă pe bancă, dezinvolt EU AM PETRECUT WEEKENDUL ÎN MALLORCA!
– ÎN MALLORCA?! Cristi se întoarse spre el CUM AȚI AJUNS ACOLO ÎN WEEKEND?!
– AVION DE VINERI SEARA, ÎNAPOI DUMINICĂ NOAPTEA! Mihai ridică din umeri PLAJĂ, COCKTAILURI, FETE ÎN BIKINI, SOARE, MUZICĂ… A FOST PERFECT!
– NOROCOS! Cristi oftă cu o combinație de admirație și invidie
– ȚI TU, CRISTI? Mihai se întoarse spre el CUM AI PETRECUT?
Cristi se îndreptă de pe bancă, cu un zâmbet de om care are o poveste la fel de impresionantă.
– EU AM FOST LA SCI ÎN ALPI!
– ÎN ALPI?!
– EXACT! Cristi ridică mâna cu vânătaia ZĂPADĂ PERFECTĂ, VIN FIERT LA FIECARE CABANĂ, FEMEI BETON PE PARTIE ȚI LA APRÈS-SKI… el se uită spre mâna lui Am căzut de vreo patru ori, dar a meritat!
– BĂI, BĂIEȚI, VOI SUNTEȚI EXTRAORDINARI! Mihai se întoarse spre Andrei, ultimul din grup ȚI TU, ANDREI? UNDE AI FOST?
Andrei, care ascultase toată conversația cu acel zâmbet enigmatic pe față, ridică privirea de la cafeaua lui.
– EU?
– DA, TU! amândoi se uitau spre el cu curiozitate
Andrei sorbi din cafea, lăsând o pauză dramatică.
– Măi fraților… el puse cana jos, cu o seriozitate calculată …eu am fost în aceeași cameră cu voi.
Mihai și Cristi se priviră.
– ÎN ACEEAȚI CAMERĂ CU NOI? Mihai se întoarse complet spre el
– EXACT!
– ADICĂ… Cristi procesa informația …TU AI STAT ÎN CĂMIN ÎN WEEKEND?!
– NU AM SPUS CĂ AM STAT. AM SPUS CĂ AM FOST. Andrei ridică un deget
– CARE E DIFERENȚA?!
Andrei zâmbi mai larg, cu aerul unui om care știe că urmează să livreze lovitura finală a povestirii.
– Ei bine… el se aplecă spre ei conspirativ …eu, spre deosebire de voi, nu am tras din țigara aia lungă.
