Într-o noapte friguroasă, pe la ora 3:00, Bulă se întoarce clătinându-se de la o petrecere monstru, ținând în mână un pantof și fredonând fals ceva ce semăna a „La mulți ani, iubito”.
Ajunge în fața blocului și, după o luptă de cinci minute cu interfonul, urcă în zig-zag până la etajul 3. Apasă cu nasul pe soneria apartamentului… și, minune, ușa se deschide!
Se împiedică de preș, se descalță de al doilea pantof direct în sufragerie și se prăbușește fericit în patul moale, murmurând:
– „Of, iubito, ce dor mi-a fost de tine…”
Din întuneric, se aude o voce hotărâtă, ușor panicată:
– „Pleacă de aici, ești beat!”
Bulă, încurcat, dar totuși afectuos, întreabă moale:
– „De unde știi, iubito?”
Vocea, acum clar enervată:
– „Bulă, nu sunt iubita ta. Tu locuiești în apartamentul de vis-a-vis!”
Un american vizitează Bucureștiul pentru prima dată și, dornic să vadă orașul, urcă într-un taxi condus de nea Marin, un taximetrist hâtru, cu multă experiență și și mai mult umor românesc.
Merg ei ce merg prin centrul orașului, când trec pe lângă o clădire impunătoare.
Americanul, mirat:
– Wow! Ce este clădirea asta așa mare, cu steaguri și pază?
Taximetristul:
– Este Palatul Guvernului, domnule. Aici lucrează marii noștri conducători… pe hârtie.
Americanul:
– Impresionant! Și în cât timp a fost construit?
Taximetristul:
– Cam în 10 ani…
Americanul (zâmbind superior):
– Pfff… la noi în State ar fi fost gata în 2 ani! Avem tehnologie de ultimă generație, roboți, imprimante 3D, ce să mai… viteză!
Taximetristul oftează, dar tace. Își vede de drum.
După câteva minute, trec pe lângă o altă clădire, proaspăt renovată, cu marmură și coloane moderne.
Americanul:
– Asta ce mai e?
Taximetristul:
– Sediul Primăriei Generale.
Americanul:
– Frumos! Cât a durat construcția?
Taximetristul (cu o sprânceană ridicată):
– Vreo șase luni…
Americanul (râde înfundat):
– La noi, domnule, 2 luni și era gata. Știți, avem echipe care lucrează non-stop, noaptea cu reflectoare!
Taximetristul strânge mâinile pe volan și rostește în gând un „Doamne-ajută” să-l mai rabde nervii. Merge înainte…
Ajung în Piața Constituției. În fața lor, se întinde grandioasă Casa Poporului, strălucind în lumina soarelui. Americanul rămâne cu gura căscată.
Americanul:
– Ooooooo… my God! Dar ce e clădirea asta uriașă?!
Taximetristul, fără să clipească și cu un zâmbet subtil:
– Nu știu, domnule… că azi dimineață NU era aici!
Bulă, cu un zâmbet ironic pe față, povestește prietenilor la o bere:
– Băi, aseară m-am jucat cu nevastă-mea de-a doctorița și pacientul!
Prietenul lui, curios și cu sprâncenele ridicate:
– Hopa! Sună interesant… și cum a fost?
– Eh… nimic deosebit… M-a pus să stau în fața ușii vreo oră, pe hol, pe un scaun incomod, cu o revistă veche în mână…
– Serios?!
– Da! Când, în sfârșit, mi-a deschis ușa și am intrat în cameră, s-a uitat plictisită peste o agendă imaginară și mi-a zis:
„Domnule pacient, reveniți peste o lună! Programările sunt pline!”
– Aoleu, și tu ce-ai făcut?
– M-am dus peste drum, la „clinica privată” – adică vecina! Am plătit și am fost consultat pe loc! Rapid, fără listă de așteptare!
