O dimineață de luni la farmacia din colțul cartierului.
Doamna farmacistă Voinea își aranja rafturile cu pastile, când clopoțelul de la ușă sună anunțând un client.
Intră domnul Constantin, un pensionar de șaptezeci și doi de ani, cunoscut prin cartier pentru hainele lui mereu îngrijite și pentru obiceiul de a saluta pe toată lumea, vecini sau necunoscuți, cu același „Bună ziua, frumoasă vreme!” indiferent de starea reală a vremii.
Astăzi nu zise „bună ziua, frumoasă vreme”.
Intră direct, cu pași grei, cu ziarul mototolit sub braț și cu o expresie care nu se mai văzuse pe fața lui de mult timp.
– Bună ziua, doamna farmacistă! vocea era cumva mai joasă decât de obicei
– Bună ziua, domnu’ Constantin! doamna Voinea îl privi cu atenție Ce mai faceți?
– N-aș putea zice că bine…
– Vai, ce s-a întâmplat? Vă doare ceva? Tensiunea?
– Nu. domnul Constantin puse ziarul mototolit pe tejghea ca pe o dovadă Aveți ceva pentru stres?
Doamna Voinea se îndreptă spre rafturile cu suplimente calmante, dar se opri la mijlocul drumului, întorcându-se spre el cu îngrijorare profesională.
– Da, avem mai multe variante. Magneziu, valeriana, melatonina pentru somn… Dar ce v-a supărat, domnu’ Constantin? V-a îngrijorat ceva la doctor? Familia e bine?
– Familia e bine. Doctorul nu am de văzut decât luna viitoare.
– Atunci ce e?
Domnul Constantin desfăcu ziarul mototolit pe tejghea, arătând spre o pagină plină de tabele și cifre.
– Lista cu noile taxe.
Vasile și Mariana, doi tineri din sat, vecini de gard din copilărie, se plimbau printr-un câmp de floarea-soarelui într-o seară de vară.
Era prima lor seară împreună, ca un cuplu. Vasile o invitase la plimbare cu emoția unui flăcău care în sfârșit avusese curajul să facă pasul. Mariana acceptase cu emoția unei fete care aștepta de mult acest moment.
Se plimbaseră de-a lungul câmpului, vorbind despre lucruri mărunte – vremea, recolta, vecinii – în timp ce soarele apunea în spatele dealurilor. Atmosferă perfectă. Romantism rural autentic.
La un moment dat, Vasile, mai îndrăzneț decât crezuse vreodată că poate fi, o luă pe Mariana de mână și o trase ușor spre marginea câmpului, unde iarba era mai înaltă și ferită de privirile curioase ale satului.
Lucrurile evoluaseră rapid de acolo. Prea rapid, poate, pentru doi tineri care nu discutaseră niciodată subiecte de genul ăsta.
Câteva minute mai târziu…
Vasile stătea întins în iarbă, privind spre cer, cu o expresie complicată pe față. Nu tocmai fericire. Mai degrabă… îngrijorare retrospectivă.
Se întoarse spre Mariana, care își aranja rochia cu mișcări tăcute și gânditoare.
– Marianoo… vocea lui era plină de regret sincer …dacă știam că ești virgină, nu ne mai apucam să facem dragoste!
Mariana se opri din aranjat rochia.
Se întoarse spre el cu o expresie de surpriză autentică.
– Vasile… vocea ei era egală, dar cu o urmă de uimire …dacă știam că vrei să facem amor…
Vasile o privi, așteptând continuarea, cu speranța unei explicații care să rezolve confuzia momentului.
– …îmi dădeam și eu chiloții jos!
O seară romantică acasă la Bulă și Bubulina.
Bubulina pregătise atmosfera cu grijă: lumânări parfumate, muzică ușoară de pe telefon, o sticlă de vin pe masă, și o rochie de mătase pe care o cumpărase special pentru această seară.
Stătea pe canapea, cu o privire languroasă și cu inima bătând puțin mai repede decât de obicei. Citise pe internet, vorbise cu prietenele, și hotărâse că e momentul pentru o conversație mai… directă.
Bulă tocmai venise de la baie, în pijamale, cu telecomanda în mână, gândindu-se la meciul care urma să fie la nouă.
– Bulă… Bubulina îi făcu semn să se așeze lângă ea, cu o voce mai joasă și mai catifelată decât de obicei
Bulă se așeză, ușor confuz de schimbarea de atmosferă. Lumânările alea nu erau de la nicio sărbătoare pe care și-o amintea el.
– Bubulino, e ceva sărbătoare azi?
– Nu e sărbătoare, dragul meu… ea se aplecă mai aproape, cu privirea aceea specială …e doar o seară pentru noi.
– Aaa. Bulă privi spre televizor, calculând cât mai avea până la meci Bine.
Bubulina îi luă mâna, o ținu între ale ei, și își adună tot curajul pentru ce avea de zis.
– Iubitule… vocea ei deveni și mai joasă, mai intimă …diseară vreau să-mi găsești punctul „G”.
Bulă o privi.
Clipi o dată.
Clipi de două ori.
Privi spre tavan, gândind profund.
– Punctul… G?
– Da, dragule.
Bulă se ridică brusc de pe canapea, cu o energie care nu se mai văzuse de mult.
– PĂI DA! exclamă el, plin de indignare Tu pierzi lucrurile și prostul să le găsească?
Articolul Vai, ce s-a întâmplat? apare prima dată în .
