O seară de toamnă, în casa Mariei și a fetiței ei, Sofia, de șase ani.
Tatăl Sofiei, Ionel, era plecat în Germania de trei luni, la cules de sparanghel, cum se întâmplă cu mulți bărbați din sat în sezonul ăsta. Munca era grea, dar plata era bună, și familia avea nevoie de bani pentru renovarea casei.
Sofia stătea pe covor cu păpușile ei, jucându-se liniștită, când deodată se ridică și se apropie de mama ei, care cosea ceva lângă fereastră.
– Mami…
– Da, draga mea? Maria ridică privirea din lucrul de mână
– Vreau o surioară!
Maria puse acul jos, surprinsă de cererea bruscă.
– Vai, Sofia… ea zâmbi cu tandrețe …de ce ai vrea o surioară?
– Să avem cu cine să ne jucăm! Și să nu mai fiu singură!
Maria se gândi cum să explice situația complicată a familiei lor în termeni pe care o fetiță de șase ani să îi înțeleagă.
– Știu, iubita… vocea ei era blândă …dar tata acum culege sparanghel în Germania. Vom vorbi cu el când se întoarce…
Sofia se gândi la asta, cu fruntea încrețită de concentrare.
– Și când se întoarce tata?
– În două luni, draga mea. La Crăciun.
Sofia procesă informația, calculând în mintea ei de șase ani toate implicațiile acestei așteptări lungi.
– Mami… ea se aplecă mai aproape, cu o expresie de inspirație bruscă …și de ce nu-i faci o surpriză?
O dimineață obișnuită la birou, Bulă și colegul lui Gigel, la automatul de cafea.
Gigel își prepara cafeaua cu mișcări leneșe, fără să se grăbească, când Bulă apăru lângă el cu o expresie complicată pe față, undeva între amuzament și frustrare reziduală.
– Gigele…
– Ce e, Bulă? Gigel apăsă butonul pentru zahăr
– Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Gigel se opri din mișcările lui cu cafeaua, intrigat imediat de jocul de rol pe care îl menționase Bulă.
– OOOH! Gigel se întoarse cu interes complet ȚI CUM A FOST?!
Bulă oftă adânc, cu expresia unui om care a trăit o experiență complet diferită de ce și-ar fi imaginat la auzul propunerii.
– Nimic deosebit…
– CUM ADICĂ NIMIC DEOSEBIT?! Gigel se aplecă mai aproape SOȚIA TA A PROPUS JOCUL ĂSTA ȚI A FOST NIMIC DEOSEBIT?!
– M-A ȚINUT ÎN FAȚA UȚII O ORĂ! Bulă ridică vocea, indignat
– O ORĂ?!
– O ORĂ, GIGELE! Bulă confirmă cu mâinile ridicate AM STAT ACOLO, ÎN HOL, AȚTEPTÂND CA EA SĂ MĂ CHEME ÎNĂUNTRU! AM CITIT ȚI REVISTELE ALE VECHI DE ANUL TRECUT DIN CULOAR!
– ȚI APOI?! Gigel era complet captivat de poveste, uitase complet de cafeaua lui
– ȚI CÂND ÎN SFÂRȚIT AM INTRAT ÎNĂUNTRU… Bulă făcu o pauză dramatică …MI-A FĂCUT PROGRAMARE PESTE O LUNĂ!
Gigel rămase cu gura căscată, procesând informația cu o expresie de șoc total.
– PROGRAMARE PESTE O LUNĂ?! ASTA E… ASTA E TOTAL DIFERIT DE CE M-AM GÂNDIT EU CÂND AI ZIS „JOCUL DOCTORIȚEI ȚI PACIENTULUI”!
– ȚI MIE MI-A FOST DIFERIT, GIGELE! Bulă confirmă, ridicând mâinile M-AM GÂNDIT CĂ O SĂ FIE CEVA… ȚTII TU… ROMANTIC! INTERESANT! ÎNTR-UN FEL ALTERNATIV DE A NE DISTRA!
– ȚI A FOST CA LA SISTEMUL MEDICAL REAL?!
– EXACT CA LA SISTEMUL MEDICAL REAL! Bulă continuă cu indignare crescândă CU AȚTEPTARE, CU FORMULARE COMPLETATE, CU EA CARE A INSISTAT SĂ-MI MĂSOARE TENSIUNEA ÎNAINTE!
Gigel se prăbuși pe scaunul de lângă automatul de cafea, încercând să proceseze povestea care devenea tot mai absurdă.
– ȚI TU CE AI FĂCUT?! Gigel întrebă, curios la maxim
Bulă se îndreptă, cu o expresie de hotărâre triumfătoare.
– M-AM DUS PESTE DRUM LA PARTICULAR!
Dimineața de luni, în casa lui Mihai și a Anei.
Mihai se pregătea de muncă, alergând prin casă cu graba specifică zilelor în care ai întârziat deja, dar speri să recuperezi timpul prin viteza de mișcare.
Stătea în fața dulapului, încercând să-și aleagă hainele pentru ședința importantă de la birou, când își aminti ceva.
– Ana! el strigă spre bucătărie, de unde se auzeau zgomote de cafea pregătită
– Da, dragule? Ana apăru în dormitor, cu cana de cafea în mână
– Scumpa mea… Mihai se apropie de dulap …mi-ai curățat sacoul?
– Da, scumpule! Ana confirmă cu naturalitate
Mihai aprobă din cap, satisfăcut, și continuă să verifice celelalte piese de îmbrăcăminte de care avea nevoie.
– Dar pantalonii?
– Da!
– Și cămașa?
– Da!
Mihai se relaxa cu fiecare confirmare, mulțumit că Ana se ocupase de toate detaliile pentru ziua lui importantă.
– Dar pantofii?
Ana se opri din sorbit cafeaua, cu o expresie de surpriză autentică pe față.
– Păi ce… ea ridică sprâncenele …și ei au buzunare?
