Un bărbat intră în cabinetul stomatologic cu obrazul umflat și cu expresia unui om care a suferit îndeajuns. De trei zile tot amânase vizita, sperând că măseaua se va vindeca singură. Nu s-a vindecat. S-a răzbunat.
Se așază în fotoliul acela îngrozitor, alb, cu lumina puternică deasupra, și privește cu coada ochiului tava cu instrumente. Cleștele. Acul. Alte chestii al căror nume nu vrea să îl știe.
Dentistul intră zâmbind, cu halatul alb și cu o energie suspectă pentru un om care scoate dinți toată ziua.
– Bună ziua! Să vedem ce avem aici… se uită în gură …aaaa da. Doamnă Ionescu, pregătiți-mi cleștele numărul trei!
Pacientul înghite în sec.
– Dom’ doctor… o să doară?
– Ei, ascultați, zice doctorul cu tonul unui om extrem de rezonabil. Vom extrage măseaua, o să vă doară puțin, dar nu vă speriaţi! E o procedură simplă, de rutină. Am făcut-o de mii de ori!
– De mii de ori?!
– De mii! Dorm noaptea ca un prunc! Și cel mai important… va dura doar două minute! Două minute și gata, scăpați!
Pacientul se mai relaxează puțin. Două minute, își zice. Pot să suport două minute. Oamenii au supraviețuit și mai rău.
– Bine… și cât o să mă coste?
Doctorul se întoarce de la tavă, zâmbește profesional și zice senin:
– 90 de lei.
Pacientul se ridică puțin din fotoliu.
– Cât?!
– 90 de lei.
– 90 de lei… pacientul începe să calculeze mental …pentru DOUĂ MINUTE de muncă?! Domnule doctor, asta înseamnă… stați că fac calculul… asta înseamnă 2700 de lei pe oră!!! Eu lucrez opt ore pe zi și nu câștig atât într-o săptămână! Cum vă permiteți să cereți 90 de lei pentru două minute?! Ce v-ați închipuit?!
Doctorul ascultă tirada cu răbdare, cu mâinile la spate, clătinând ușor din cap ca un om obișnuit cu această conversație.
Când pacientul termină, revoltat și roșu la față, doctorul îl privește calm, ridică o sprânceană și zice:
– Păi… dacă vreţi… pot să muncesc două ore.
Ion deschide ochii încet, foarte încet. Lumina îl doare. Capul îl doare. Tot îl doare. Privește în tavan câteva secunde, neștiind unde e, ce e și cum e.
Apoi realizează.
Tavan alb. Miros de spital. Bandaje peste tot. Brațul drept în ghips. Un picior suspendat undeva în aer ca un glob de Crăciun.
– Unde… ce…
Întoarce capul cu greu și îl vede pe Gheorghe. Stătea pe un scăunel lângă pat, cu picioarele încrucișate, mâncând liniștit din niște chipsuri. Ca și cum ar fi stat la film.
– A, ai revenit în lumea celor vii! Gheorghe zâmbește larg și flutura mâna a salut
– Gheorghe… Ion încearcă să se miște și imediat regretă …ce s-a întâmplat cu mine?!
Gheorghe mai mestecă o dată, pune punga de chipsuri pe noptieră și se apleacă înainte cu aerul unui om care urmează să spună o poveste foarte interesantă.
– Ei bine… ai băut puțin cam mult aseară.
– Cât de mult?
– Să zicem că barmanul a început să te cunoască pe nume după primul sfert de oră. Și după a șaptea tură, te-ai ridicat în picioare pe scaun și ai anunțat solemn că ești… Gheorghe face ghilimele cu degetele …”un om care a fost subevaluat toată viața”!
– Și?
– Și apoi ai pariat că poți să sari pe fereastră și să zbori prin pub.
Tăcere.
Ion procesează informația cu ochii închiși.
– Să… zbor.
– Să zbori, da. Ca un vultur, ai zis tu. Sau ca un acvile, nu mai știu exact, că vorbele nu îți mai ieșeau foarte clar pe atunci.
– Gheorghe… Ion deschide ochii și îl privește fix …și de ce nu m-ai oprit, idiotule?!
Gheorghe se ridică de pe scăunel, se îndreaptă de spate, și ia o pauză dramatică de om care urmează să spună ceva important.
– Să te opresc?!?
– DA! Să mă oprești! Ăsta e rolul prietenului! Să te oprească când ești pe cale să faci o prostie!
Gheorghe îl privește cu o expresie de sinceră nedumerire și răspunde, plin de el:
– Păi cum să te opresc dacă am pariat o sută de euro pe tine?!
Un tip intră în cabinetul medical, se așază pe scaun și privește doctorul cu o expresie gravă, de om care a luat o decizie importantă în viața lui. Doctorul, un om cu ochelari și halat alb, ridică privirea de pe hârtii.
– Bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?
Tipul trage aer în piept dramatic și zice:
– Domnule doctor, am o problemă gravă… uit lucrurile foarte repede! Aseară am uitat unde mi-am pus cheile. Dimineața am uitat că am pus cafea la fiert. Am uitat că azi e ziua nevestei. Am uitat că…
– Înțeleg, înțeleg… doctorul notează serios Și de când aveți problema asta?
Pacientul se oprește. Clipește. Se uită în tavan. Se uită în stânga. Se uită în dreapta.
– Care problemă?
Doctorul lasă pixul jos. Oftează adânc, de undeva din suflet, cu răsuflarea unui om care a ales o meserie grea. Își scoate ochelarii, îi șterge, îi pune la loc și începe consultația cu resemnarea unui erou.
Îl întreabă de somn. De stres. De alimentație. De activitate fizică. Pacientul răspunde când da, când nu, când nu mai știe ce a întrebat doctorul. Consultația durează mai mult decât era planificat.
După câteva minute bune de investigații:
– Uitați, îi zice doctorul cu vocea lui cea mai profesionistă, trebuie să evitați stresul, să dormiți bine cel puțin opt ore pe noapte și să luați aceste pastile. Dimineața una, seara una. Le puneți lângă periuța de dinți ca să nu uitați.
– Perfect! pacientul zâmbește mulțumit și se ridică Foarte bine, domnule doctor. Și cât vă datorez?
– 200 de lei.
Pacientul bagă mâna în buzunar, scoate banii, numără cu seriozitate, plătește, ia rețeta, mulțumește frumos și pleacă.
Doctorul oftează ușurat, face o notă în dosar și se pregătește pentru următorul pacient.
Trec exact cinci minute.
Ușa se deschide.
– Bună ziua!
Doctorul ridică privirea.
Același tip. Aceeași față. Același aer de om cu o decizie importantă.
– Bună ziua… doctorul zâmbește încet
– Domnule doctor, am o problemă gravă… uit lucrurile foarte repede!
Doctorul pune pixul jos. Împletește mâinile pe birou. Zâmbește larg, ca un om care tocmai a văzut o oportunitate de afaceri excelentă.
– De când aveți problema asta?
Pacientul se oprește. Clipește. Se uită în tavan. Se uită în stânga.
– Care problemă?
Doctorul zâmbește și mai larg, deschide sertarul, scoate aparatul de marcat și zice calm:
– Perfect. Încă 200 de lei.
