Mihai și Alina, căsătoriți de doar trei săptămâni, încă în luna de miere a vieții domestice împreună.
Alina insistase de la început că se pricepe la bucătărie. La nuntă, mama ei spusese tuturor că Alina face „cea mai bună ciorbă din familie”. La cununie, Alina jurase nu doar fidelitate, ci și că va găti zilnic pentru soțul ei.
Realitatea se dovedise puțin diferită.
Mihai stătea la masa din bucătărie, privind cu precauție farfuria din față lui. Pe ea, ceva care ar fi trebuit să fie omletă, dar care avea o consistență și o culoare care îi aminteau mai mult de un experiment chimic decât de mic dejun.
Alina stătea în fața aragazului, cu șorțul pus invers, cu părul ușor ciufulit de la efort, și cu expresia mândră a unui bucătar care tocmai a creat o capodoperă.
– Poftă bună, iubitule!
Mihai privi farfuria.
Privi omleta. Sau ce era aia.
Luă furculița cu mâna ușor tremurândă și gustă cu prudența unui om care a fost avertizat de mai multe ori în viața lui despre pericolele necunoscute.
Mestecă.
Înghiți cu efort.
– Alina… vocea lui era cumva mai joasă decât de obicei
– Da, dragule?
– Tu… Mihai privi din nou farfuria, căutând cuvintele potrivite …ai zis că știi să gătești…
– Da, știu!
– …dar habar nu ai.
Liniște în bucătărie.
Alina lăsă tigaia jos cu un zgomot mai puternic decât era necesar.
– CUM ADICĂ HABAR NU AM?!
– Alina… Mihai arătă spre farfurie cu disperare …asta nu e omletă. E… e ceva. Dar nu e omletă.
– E OMLETĂ! Am pus ouă! Am pus lapte! Am pus…
– AI PUS ȚELINĂ ÎN EA! Mihai ridică o bucățică suspectă cu furculița DE CE ȚELINĂ?!
– CĂ AVEA NEVOIE DE TEXTURĂ!
– OMLETA NU ARE NEVOIE DE TEXTURĂ, ALINA! OMLETA ARE NEVOIE SĂ FIE… OMLETĂ!
Alina se întoarse spre el cu brațele încrucișate, cu ochii sclipind de indignare conjugală.
– Mihai… vocea ei era periculos de calmă …dacă începi cu d-astea…
– Cu d-astea CE? Cu adevărul?!
– …următorul iaurt ți-l prăjești singur!
Un bărbat de afaceri, Cristian, sosit într-un oraș necunoscut pentru o conferință, intră în primul hotel pe care îl găsește, obosit după drum și cu bagajul greu pe umăr.
Recepția era elegantă, modernă, cu un candelabru impresionant și un recepționer la fel de impresionant, perfect aranjat, cu zâmbet profesional și plăcuța cu numele „Marius” pe piept.
Cristian se apropie de tejghea, puse geanta jos cu un oftat de oboseală și întrebă direct, cum fac toți oamenii de afaceri grăbiți:
– Bună seara! Cât costă o cameră pentru o noapte?
Marius zâmbi cu profesionalismul unui om care a explicat tariful de mii de ori.
– Bună seara, domnule! consultă ecranul din față Tariful nostru pentru o cameră este de 150 de euro, pat plus micul dejun, sau… pauză strategică …doar 50 de euro dacă vă faceți singur patul!
Cristian ridică sprâncenele, surprins de opțiunea neașteptată.
– Cum adică „dacă mă fac singur patul”?
– Exact așa cum sună, domnule! Avem o opțiune economică pentru clienții noștri practici.
Cristian calculă rapid în minte. 100 de euro economisiți. Pentru ce? Pentru a face un pat. Cum e atât de complicat? Pune o cearșaf, pune o plapumă, aranjezi perna. El o făcea zilnic acasă fără probleme.
– Excelent! Cristian zâmbi larg, fericit de descoperirea acestei oferte fantastice Aleg varianta mai ieftină! Îmi fac singur patul!
– Foarte bine, domnule! Marius aprobă din cap cu satisfacția unui vânzător care a închis o afacere bună Vă rog să mă urmați.
Marius se ridică de la recepție, luă o cutie de scule de sub tejghea cu o naturalitate care ar fi trebuit să fie suspectă, și se îndreptă spre o anexă din spatele recepției.
Cristian îl urmă, ușor confuz dar fericit cu economiile lui.
Marius deschise un dulap și scoase, una câte una, cu mișcările unui om obișnuit cu procedura:
Un ciocan.
Un fierăstrău.
O ruletă de măsurat.
Le aranjă pe tejghea cu grijă, ca pe niște unelte chirurgicale.
Cristian privi obiectele.
Privi pe Marius.
Privi din nou obiectele.
– Astea sunt… pentru ce, exact?
– Pentru pat, domnule! Marius zâmbi încurajator Poftiți ciocanul și fierăstrăul. Și mai trebuie să cumpărați dumneavoastră cuiele.
O seară de joi, în casa lui Costel și a Anei.
Costel venise de la muncă obosit, dar cu un plan în minte. Citise undeva, probabil pe internet sau de la un prieten care citise undeva, că variația e secretul unei relații fericite. Variația. Asta avea să schimbe totul.
Stătea pe canapea, privind-o pe Ana care răsfoia o revistă, și se decise că e momentul potrivit pentru anunțul lui important.
Se aplecă spre ea cu o privire plină de subînțeles, cu vocea joasă și seducătoare pe care o exersase mental toată ziua la birou.
– Iubire… pauză dramatică …în seara asta schimbăm poziția!
Ana ridică privirea din revistă, cu o expresie de interes calculat, fără să se lase impresionată complet de tonul lui misterios.
– Ok, iubire! ea puse revista jos cu o eficiență surprinzătoare
Costel zâmbi triumfător, gândindu-se că seara aceasta va fi una memorabilă.
– Excelent! el se ridică de pe canapea cu energie nouă Atunci…
– Tu calci rufele… Ana se ridică și ea, cu o satisfacție vizibilă
Costel se opri la mijlocul drumului.
– Cum…
– …și eu mă uit la TV!
