Ion și Maria, noaptea în pat. Afară viscolește, vântul suflă puternic, iar geamurile trosnesc sub rafalele de aer rece. Maria, cu gândul la o noapte pasională, încearcă să-i dea lui Ion de înțeles că are chef de puțină… acțiune.
– Mă, Ioane, mie mi-e cam frig! – spune ea, cu o voce gingașă, apropiindu-se de el.
Ion, obosit după o zi de muncă la câmp, răspunde fără să deschidă ochii:
– Ia fă pătura aia mai pe tine…
Maria oftează, dar nu se dă bătută. Se mai foiește puțin și încearcă din nou:
– Mă, Ioane, mie mi-e tot frig!
Ion, deranjat de insistențele ei, bombăne:
– No, ia fă și plapuma, fa, că doar n-o să-ți țin eu de cald ca un radiator!
Maria oftează și mai tare, dezamăgită că Ion nu pricepe aluziile subtile. După câteva clipe de tăcere, se hotărăște să fie mai directă:
– Mă, Ioane, știi… am și eu o gaură!
Ion deschide un ochi, se întoarce spre ea și zice sec:
– Vezi, fa, pe acolo te trage curentu’…
Călugărul cade în mare, apa rece îi taie răsuflarea, dar el își unește mâinile în rugăciune și se încrede în divinitate. Valurile îl poartă departe de țărm, dar el rămâne calm, convins că Dumnezeu îi va trimite salvarea.
După câteva minute, apare o barcă plină cu salvamari, care vâslesc energic spre el.
– Vă simțiți bine, părinte? Aveți nevoie de ajutor?!
Călugărul tușește puțin, scuipă apă și răspunde hotărât:
– Nuu! Dumnezeu mă va salva.
Salvamarii se uită unii la alții, ridică din umeri și pleacă mai departe. Între timp, călugărul dă din mâini, dar curenții îl trag tot mai departe.
După încă zece minute, apare o a doua barcă, mai mare, plină cu pescari. Unul dintre ei îi întinde vâsla:
– Haide, părinte, prinde-te de ea, că te scoatem!
Călugărul abia mai poate vorbi, dar își strânge ultimele puteri și refuză din nou:
– Nuu! Dumnezeu mă va salva!
Pescarii dau din cap și pleacă. Câteva clipe mai târziu, călugărul înghite o gură mare de apă, dă disperat din mâini și… se duce la fund.
Ajunge în rai, ud leoarcă, tremurând și indignat. Se duce glonț la Dumnezeu și începe să se plângă:
– Doamne! Toată viața m-am rugat Ție, am avut încredere în Tine, iar acum, când am avut nevoie de ajutor, m-ai lăsat să mă înec!
Dumnezeu ridică o sprânceană și oftează:
– Dar ți-am trimis două bărci, tembelule, ce-ai vrut mai mult?! Un iaht cu muzică și cocktailuri?!
După o petrecere strașnică, directorul ajunge la birou cu capul cât o baniță, ochii injectați și o stare de mahmureală de zile mari. Se prăbușește în scaun, își masează tâmplele și își cheamă secretara:
– Maricico, mi-e rău de mor! Sunt mahmur de nu mai știu de mine. Ai vreun leac?
Secretara îl privește compătimitor, dar ridică din umeri.
– Șefu’, eu nu mă pricep la astea… Dar știți cine știe sigur? Portarul! Omul ăla are experiență, ați văzut vreodată să vină mahmur la muncă?
Directorul, speriat de gândul că ar putea suferi toată ziua, îl cheamă urgent pe portar. Bulă intră relaxat, cu mâinile în buzunare, fluierând o melodie veselă.
– Da, șefu’?
– Bulă, am fost aseară la o petrecere… Am băut, am râs, a fost bine, dar acum sunt praf. Ai vreun leac?
Bulă râde și clatină din cap.
– Păi sigur, șefu’! Totul depinde de ce-ați băut.
– Vodcă, Bulă… Multă vodcă.
– Aha! Atunci e simplu. Mergeți jos la magazin, luați 500 ml de vodcă și beți o dușcă. Cui pe cui se scoate!
Directorul se luminează la față.
– Păi și mâine nu o să mă simt rău?
– Ba da, șefu’, dar faceți același lucru și mâine.
– Stai, Bulă, păi și până când să tot fac așa?!
Bulă își împinge șapca pe ceafă și zâmbește cu subînțeles:
– Până ajungeți portar ca mine, că și eu am fost director ca dumneavoastră!
