Alinuța stătea liniștită în sufragerie, mânca floricele și se uita la desene animate. Dintr-o dată, cling-cling sună telefonul.
Ridică receptorul cu mânuțele ei mici și zice timid:
– Alo?
De la celălalt capăt se aude o voce serioasă:
– Bună, sunt eu, tati. Mami e acasă?
– Da, e în dormitor, răspunde Alinuța fără să clipească. E cu unchiul…
Tatăl rămâne blocat, ridică tonul:
– Cu unchiul?! Care unchi?!
Alinuța, inocentă:
– Păi, nu știu… unchiul ăla care vine mereu când tu ești plecat.
Tatăl se înroșește de nervi, dar își păstrează calmul:
– Știi ceva, draga lui tati? Du-te la ușa dormitorului și strigă tare: „Mașina lui tati tocmai a intrat în parcare!”
Alinuța face întocmai. Aleargă tiptil, bate cu pumnișorul în ușă și strigă din toți plămânii:
– Maaaaami! Mașina lui tati tocmai a intrat în parcare!!!
Din dormitor se aud zgomote haotice – uși trântite, scaune răsturnate. Mama iese val-vârtej, în pielea goală , încearcă să fugă spre sufragerie, dar se împiedică de covorul vechi și… buf , cade direct cu capul de podea.
Alinuța, puțin șocată, revine la telefon:
– Tati… mami s-a speriat rău, a ieșit în pielea goală din cameră, a vrut să fugă în sufragerie, dar s-a împiedicat de covor și și-a spart capul de gresie…
Tatăl, confuz:
– Cum adică gresie? Noi nu avem gresie în sufragerie!… Nu e numărul 235 5762?
– Nu… zice Alinuța cu glas liniștit. Ați greșit.
Patronul unei întreprinderi se hotărăște într-o zi să facă o vizită neanunțată muncitorilor, ca să vadă cu ochii lui cum merge treaba pe șantier. Intră hotărât, cu aer de șef mare, mâinile la spate, privirea serioasă .
Se plimbă printre muncitori: unii cărau saci, alții dădeau cu lopata, câțiva sudau cu scântei . Totul părea în regulă, până când, la umbra unui copac, vede un tânăr sprijinit tacticos de trunchi, fumând liniștit o țigară și uitându-se relaxat la ceilalți.
Patronul se încruntă imediat : „Uite-l, dom’le, ăsta sigur e leneșul firmei!”. Se apropie cu pași apăsați, iar băiatul… nimic, nici măcar nu se clintește.
– Hei, tinere! Cu cât ești plătit tu pe lună? – întreabă patronul, iritat.
– Cu 350 de euro, răspunde băiatul calm, trăgând un fum lung și aruncând scrumul ca și cum ar fi vorbit despre vreme.
Patronul, deja nervos, scoate din buzunar un teanc de bani , numără rapid și îi întinde:
– Uite aici 150 de euro! Ia-i, cară-te imediat și să nu te mai văd pe aici!
Băiatul face ochii mari , își strânge repede banii, aruncă țigara și pleacă fluierând, fericit că a făcut un „chilipir” din senin .
Patronul, înfuriat la culme , îl cheamă pe șeful de șantier și, cu vocea ridicată, întreabă:
– De cât timp lucrează puturosul ăsta în firma mea?!
Șeful, care abia se abține să nu râdă , răspunde liniștit:
– Aaa… băiatul acela? Nu lucra aici, șefu’… venea doar să ne aducă pizza!
Începe medicul turul salonului de gravide. Se oprește la primul pat și, cu pixul în mână, întreabă:
– Cum vă numiți, doamnă?
– Păi… Mazăre Felicia.
– Bine, bine. Și tatăl cine este?
(zâmbind jenată): – Păi… Gheorghe Pitaru.
– Și unde locuiți?
– În Gheorgheni, dom’ doctor.
Medicul notează atent în fișă , dă din cap și trece mai departe.
Se apropie de a doua gravidă:
– Dumneavoastră cum vă numiți?
– Popescu Ana.
– Și tatăl cine este?
(roșind ușor ): – Tot Gheorghe Pitaru.
– Și unde stați?
– În Dâmbul Rotund.
Doctorul ridică sprânceana , scrie ceva și oftează.
Ajunge și la a treia gravidă:
– Și dumneavoastră cum vă numiți?
– Rusu Elena.
– Tatăl?
– Gheorghe Pitaru.
– … (înghite în sec ). Și unde locuiți?
– În Mănăștur.
(mirat de tot ce a aflat): – Stați un pic… dar cine o fi acest Gheorghe Pitaru?!
Toate femeile, aproape în cor :
– Păi este chiar aici pe hol, a venit în vizită.
Doctorul iese grăbit pe hol, curios nevoie mare. Și acolo, surpriză: vede un tip mic de statură, slab, îmbrăcat modest, cu niște sacoșe în mână. Nici urmă de vreun „Don Juan” .
Medicul se apropie și-l întreabă uimit:
– Domnule, dar cum naiba reușești?!
Ăla zâmbește, ridică din umeri și răspunde relaxat:
– Am bicicletă!
