Două tipe stau la o terasă, cu câte o cafea în față și cu telefoanele întoarse cu fața în jos – semn că bârfa e serioasă. Una dintre ele, Mihaela, are aerul unei femei profund nedreptățite de soartă și de soț.
– Dragă, să îți spun eu ceva… se apleacă conspirativ peste masă Bărbatu-meu are o minte îngustă de nu îi încap gândurile! Îți dai seama că de două zile stă bosumflat pe mine și abia îmi vorbește?!
– Serios?! Dar de ce, dragă?
– Păi uite ce s-a întâmplat! Alaltăieri m-a dus cu mașina în oraș, la coafor. Își aranjează părul cu mândrie Și pe drum a făcut accident de circulație! Și zice că e din cauza mea!
– Nu se poate! Dar cum adică din cauza ta? Tu conduceai?
– Eu?! Doamne ferește! Eu stăteam frumos pe locul din dreapta, ca o doamnă!
– Și atunci? Poate l-ai bătut la cap pe drum, ai vorbit prea mult și s-a enervat bietul om…
– Nuuuu, dragă! scandal total la această acuzație Mă cunoști tu pe mine că sunt vorbăreață? Tot drumul am tăcut mâlc! Ca o sfântă! N-am comentat nimic când a parcat strâmb la plecare, n-am zis nimic când a trecut pe roșu la primul semafor, n-am suflat o vorbă când a depășit pe linie continuă…
– Bravo ție, dragă, asta da stăpânire de sine!
– Exact! Și el vine și zice că e vina mea! De două zile îmi face morală! Închipuiește-ți ce minte îngustă!
– Și tu n-ai scos nicio vorbă pe tot drumul? Chiar nicio vorbă?
– Nicio vorbă, dragă! Tot drumul am tăcut! N-am scos decât două cuvinte, chiar acolo în intersecție…
– Două cuvinte?! Și pentru două cuvinte zice că e vina ta?! Chiar că e culmea cu acuzațiile lui! indignată în numele prietenei Și ce ai zis, dragă, de zice că ești tu de vină?
– Dreapta liber.
Un copil de vreo cinci ani, cu ochii mari și curioși, vine la mama lui care tocmai spăla vasele în bucătărie. Trage de fusta ei cu insistența specifică copiilor care au luat o decizie importantă și nu se lasă.
– Mami!
– Ce e, puiule?
– Vreau un frățior!
Mama se oprește din spălat vase, zâmbește obosit și se întoarce spre el.
– Dar tocmai ai primit unul, dragule! Uită-te, stă chiar acolo în pătuț!
Copilul se uită scurt spre pătuț, cântărește situația cu seriozitatea unui om de afaceri, și clătină din cap hotărât.
– Vreau altul.
– Altul?!
– Da. Ăsta e prea mic și nu se joacă cu mine. Vreau unul mai mare. Sau măcar încă unul.
Mama oftează adânc, se șterge pe mâini cu prosopul și încearcă să explice diplomatic.
– Ei bine, nu se poate atât de repede, puiule. E nevoie de timp pentru a face un frățior. Multă răbdare, multă energie… e complicat!
Copilul o privește câteva secunde cu fruntea încrețită, gânditor. Se vede că procesează. Că face calcule. Că ceva nu îi iese la socoteală.
– Dar de ce dureazăaa atât?
– Păi… mama caută cuvintele potrivite …natura are ritmul ei, dragule…
– De ce nu faci și tu ce face tata la fabrică?
Mama îngheață.
– Cum… adică? voce subțire
– Și ce face tata la fabrică? întreabă ea, deși instinctul îi spune să nu întrebe
– Pune mai mulți bărbați la lucru!
Ion și Maria tocmai și-au cumpărat mașină nouă-nouță, o mândreție de automobil, lustruită și strălucitoare. Ion o privea ca pe al optulea miracol al lumii, o ștergea de două ori pe zi cu o cârpă moale și îi spunea „draga mea” când credea că nu îl aude nimeni.
În prima zi, stăteau amândoi în fața mașinii, fiecare vrând să fie primul la volan.
– Eu conduc! zice Ion, umflându-se în pene.
– Ba eu! răspunde Maria. Și eu am carnet, nu ești singurul șofer din casă!
– Da, dar eu…
– Eu conduc și gata! Maria apucă cheile cu viteza unui jucător de rugby
Ion protestează, ridică mâinile spre cer, invocă dreptatea divină, dar Maria era deja instalată la volan cu centura pusă. Ion se urcă la dreapta, cu fața unui om care merge la dentist.
– Încet, Mărie… ai grijă la…
– Știu, știu! Nu mă învăța tu pe mine!
Maria pornește motorul. Motorul toarce frumos. Maria zâmbește triumfătoare. Ion începe să se relaxeze puțin.
Și apoi…
BUUM!
– MĂRIE!!!
Primul stâlp din parcare nu știa ce îl lovise. Aripa mașinii era mototolită ca o foaie de hârtie. Ion a coborât din mașină, s-a uitat la stricăciune, s-a uitat la cer, și-a trecut mâna prin păr de vreo trei ori și a respirat adânc ca un om care încearcă să nu explodeze.
– Ești varză! țipă Ion. Faci numai tâmpenii! Prima zi! PRIMA ZI, Mărie! Nici n-am ieșit bine din parcare! Mașina e nouă, nu avem nici măcar un km la bord și tu ai distrus-o! Ce să mai zic de…
Maria coborî și ea, se uită la stâlp cu sprânceana ridicată, ca și cum stâlpul era de vină, apoi se întoarse spre Ion cu brațele încrucișate. Îl lăsă să termine tirada, să răsufle, să gesticuleze…
Și când Ion în sfârșit tăcu, epuizat, Maria îl privi calm în ochi și zise:
– Lasă, că și tu ai spart ieri borcanul cu zacuscă.
Bulă avusese o după-amiază… să zicem… diplomatică. Și acum stătea pe trotuar în fața barului, făcând calcule mentale cu seriozitatea unui inginer aerospațial.
Problema era simplă: mirosea a parfum de femeie. Un parfum dulceag, persistent și extrem de incriminator. Bubulina avea nas de câine de vânătoare și memoria unui elefant. Combinație devastatoare pentru un bărbat ca Bulă.
Trebuie să fiu deștept, își zise Bulă, bătându-se ușor cu degetul în tâmplă.
Și deodată… iluminare!
– Eureka! șopti el pe stradă, speriind o bătrânică care trecea cu sacoșa
Planul era simplu și genial, ca toate planurile lui Bulă: dacă intră într-un bar și bea câteva pahare de whisky, mirosul de alcool va acoperi orice urmă de parfum femeiesc! Nimeni nu poate mirosi parfumul sub whisky! E știință! E chimie! E… Bulă la cel mai înalt nivel intelectual!
Intră în bar cu pași hotărâți.
– Un whisky! zise el autoritar.
– Simplu sau dublu? întrebă barmanul.
– Dublu. Că sunt om serios.
Bău primul pahar. Mirosea încă a parfum. Bău al doilea. Poate mai mult. Al treilea… pentru siguranță. Al patrulea… că tot era acolo.
După vreo oră și jumătate, Bulă ieși din bar cu pași… să zicem creativi. Se uită în stânga, se uită în dreapta, găsi direcția casei după instinct și o porni victorios spre casă.
Planul perfect, gândi el, zâmbind larg în noapte.
Ajunse acasă, descuie ușa cu doar trei încercări – record personal – și intră în hol încercând să arate a om care a fost la o întâlnire de afaceri.
Bubulina îl aștepta în sufragerie cu brațele încrucișate și cu expresia aceea de pe față. Știți voi expresia aceea.
Bulă o salută cu un zâmbet larg și diplomatic:
– Bună seara, draga mea! Am avut o zi lungă și obositoare și…
Bubulina îl privi de sus până jos, trase aer pe nas o singură dată, și zise:
– Bulă, poți să te dai și cu un litru de parfum, tot îmi dau seama că ai băut!
Articolul Serios?! Dar de ce, dragă? apare prima dată în .
