Amintiri

Când s-a blocat aparatul foto al familiei la serbarea din 1984

Aparatul foto al familiei trebuia să păstreze cel mai important moment al serbării din 1984: clipa în care Irina urma să recite singură, în fața întregii școli. În schimb, mecanismul s-a blocat chiar înainte ca fetița să urce pe scenă, iar singurul film rămas în casă a devenit motiv de ceartă între tatăl ei și unchiul venit să ajute. Aceasta este o povestire fictivă, inspirată de atmosfera apartamentelor, școlilor și fotografiilor de familie din România anilor ’80.

Povestire nostalgică de ficțiune – personajele și evenimentele sunt imaginare.

Pregătirile din apartamentul cu două camere

În dimineața serbării, aparatul stătea în mijlocul mesei din sufragerie, pe fața de masă protejată cu o folie transparentă. Sandu îl ștersese de două ori cu o batistă curată, deși nu avea niciun fir de praf. Îl cumpărase la mâna a doua de la un coleg de atelier și îl folosea numai la zile de naștere, excursii ori începuturi de an școlar. Pentru el, fiecare cadru trebuia chibzuit. Filmul din aparat era ultimul din sertar, iar câteva poziții fuseseră deja consumate la Crăciun.

Irina aștepta lângă ușă în uniformă, cu gulerașul alb proaspăt călcat și cu două funde prinse aproape simetric. Mama îi tot netezea mânecile, în vreme ce Sandu verifica rotița de avans. Fetița învățase poezia fără greșeală, dar o neliniștea mai mult fotografia decât scena. Tatăl îi promisese că o va prinde exact când va ridica brațul la ultimul vers.

Cu zece minute înainte de plecare a apărut unchiul Mircea, fratele mai mic al lui Sandu. Se pricepea la mecanisme și desfăcuse de-a lungul timpului ceasuri, radiouri și o sonerie care nu mai sunase niciodată la fel după intervenția lui. A luat aparatul de pe masă fără să întrebe, a privit prin vizor și a apăsat declanșatorul. Sandu i l-a smuls din mâini, convins că tocmai fusese irosit un cadru. De aici a pornit prima înțepătură a zilei.

Serbarea și mecanismul care nu mai răspundea

Sala festivă a școlii mirosea a podea ceruită, haine ude și crengi de brad păstrate pentru decor. Părinții se înghesuiau pe scaune, iar cei rămași în picioare încercau să vadă printre umeri. Pe scenă erau prinse litere decupate din carton, câteva steluțe și o cortină grea, trasă cu o sfoară. Sandu alesese un loc lângă culoar, de unde credea că va putea fotografia fără să deranjeze.

La primul cântec, aparatul a funcționat. Sandu a făcut o fotografie cu întregul cor, apoi a rotit maneta de avans. Aceasta s-a oprit la jumătate. A încercat din nou, cu grijă, dar mecanismul nu a cedat. Irina aștepta în spatele cortinei, iar învățătoarea tocmai îi rostea numele. Sandu simțea cum îi transpiră degetele pe carcasa rece.

Mircea, aflat cu două rânduri mai în spate, a observat agitația și s-a apropiat. I-a șoptit fratelui să iasă pe coridor, unde putea deschide capacul aparatului. Sandu a refuzat imediat. Dacă filmul nu fusese tras complet în casetă, lumina putea strica fotografiile deja făcute. Mircea susținea că pelicula se agățase și că forțarea manetei ar fi rupt-o. Niciunul nu putea verifica fără risc.

În clipa în care Irina a început poezia, cei doi încă se contraziceau în șoaptă. Sandu ținea aparatul nemișcat, iar Mircea îi cerea să i-l dea. Fetița a ridicat brațul la ultimul vers, exact cum repetase acasă. Tatăl ei a apăsat declanșatorul din reflex, însă butonul a rămas tare. Fotografia promisă nu a existat.

Cearta pentru ultimul film

După aplauze, Irina a coborât de pe scenă cu obrajii roșii. Nu întrebase dacă recitase bine, ci dacă ieșise poza. Sandu i-a spus doar că aparatul făcuse o figură. Mircea a intervenit, afirmând că putea salva filmul dacă era lăsat să lucreze. Tonul lui sigur l-a înfuriat pe Sandu, care i-a amintit de ceasurile rămase fără piese și de soneria stricată.

Discuția a continuat pe drumul spre casă și a izbucnit cu adevărat în sufragerie. Mama Irinei a tras perdelele, de parcă întunericul încăperii ar fi fost suficient pentru a proteja pelicula. Mircea voia să deschidă aparatul sub o pătură groasă și să desprindă filmul cu mâna. Sandu se temea că va pierde și imaginile de Crăciun, nu doar cadrele de la serbare. În casă nu mai exista alt film, iar cumpărarea unuia nou nu era o chestiune pe care s-o rezolve în aceeași după-amiază.

Irina stătea lângă bibliotecă și asculta cum cei doi adulți vorbeau despre fotografia ei de parcă ar fi fost un obiect de reparat. La un moment dat, și-a scos fundele și le-a pus pe masă. A spus încet că nu mai vrea nicio poză dacă trebuie să se certe din cauza ei. Replica a oprit discuția mai repede decât ar fi făcut-o orice explicație tehnică.

O decizie luată fără grabă

Sandu a hotărât să nu deschidă aparatul acasă. A doua zi urma să-l ducă unui fotograf care avea un mic atelier aproape de piață. Mircea s-a simțit jignit, și-a luat haina și a plecat fără să guste din prăjitura pregătită pentru serbare. Înainte să închidă ușa, i-a spus Irinei că poezia fusese frumoasă, chiar dacă adulții nu fuseseră atenți cum trebuia.

Fotograful a scos pelicula într-un spațiu ferit de lumină și a constatat că perforațiile filmului se rupseseră lângă mecanismul de avans. Cadrele făcute anterior puteau fi developate, dar momentul recitalului nu fusese surprins. Câteva zile mai târziu, Sandu a adus acasă un plic cu fotografii mici, alb-negru. În imaginea de la începutul serbării, Irina se vedea doar într-un colț, pe jumătate ascunsă după o colegă.

Tatăl a vrut să arunce fotografia nereușită. Mama a oprit-o și a lipit-o într-un album, scriind dedesubt data și câteva cuvinte despre poezie. Apoi l-a chemat pe Mircea la cafea. Frații nu și-au cerut iertare în mod solemn; au cercetat aparatul, au schimbat două remarci despre mecanism și au ajuns să vorbească despre altceva. Pentru familia lor, aceea a fost împăcarea.

Ani mai târziu, Irina nu și-ar fi amintit fiecare vers al poeziei, dar și-ar fi amintit aparatul de pe masă, tăcerea de după ceartă și fotografia în care abia se vedea. Tocmai acel cadru imperfect a rămas în album. Nu dovedea că recitalul fusese reușit, însă păstra ceva mai greu de regizat: emoția unei familii care aproape a pierdut o amintire încercând prea mult să o fixeze pe film.

Descoperă și alte articole

Sunt Nina Vesela, redactor la FazeHaioase.ro. Selectez și pregătesc bancuri, poze amuzante, quizuri și ghicitori, de la glume clasice până la idei noi. Îmi doresc să aduc zilnic un motiv de zâmbet și conținut amuzant pe care să-l împărtășești cu…

Related Posts