Nu toate produsele utile au pornit de la o idee urmărită metodic până la rezultatul prevăzut. Unele s-au născut din experimente nereușite, accidente de laborator sau observații întâmplătoare, iar altele au apărut prin găsirea unei întrebuințări noi pentru un material existent. Cele opt exemple de mai jos arată cum surpriza inițială a fost urmată de ani de testare, adaptare și comercializare.
1. Play-Doh a fost pastă pentru curățarea tapetului
În 1933, compania Kutol Products din Cincinnati a început să producă o pastă maleabilă pentru îndepărtarea funinginii de pe tapet. Formula, realizată în principal din apă, sare și făină, fusese dezvoltată de Noah McVicker și nu era destinată copiilor.
După ce încălzirea cu cărbune a pierdut teren, cererea pentru pasta de curățat a scăzut. În 1955, profesoara Kay Zufall i-a sugerat lui Joe McVicker să o transforme într-un material de modelaj. Produsul a fost reformulat și comercializat sub numele Play-Doh în 1956.
2. Slinky a pornit de la arcuri căzute de pe un raft
În 1943, inginerul mecanic Richard James testa arcuri care ar fi putut stabiliza echipamentele sensibile de pe nave. După ce câteva mostre au căzut accidental de pe un raft, a observat că acestea coborau în pași succesivi, în loc să se prăbușească direct.
Richard și Betty James au transformat observația într-o jucărie. Betty i-a ales numele, iar Richard a proiectat utilajul pentru fabricarea ei. Demonstrațiile organizate în 1945 la magazinul Gimbels din Philadelphia au făcut produsul cunoscut publicului.
3. Silly Putty a ieșit din căutarea unui cauciuc sintetic
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, James Wright și colegii săi de la General Electric căutau un înlocuitor pentru cauciucul natural. Experimentele lor au produs un compus siliconic elastic, capabil să sară, dar nepotrivit pentru anvelope și celelalte utilizări militare urmărite.
Materialul nu a devenit imediat o invenție practică. Abia ulterior, agentul de publicitate Peter Hodgson l-a cumpărat, l-a porționat și l-a vândut ca jucărie sub numele Silly Putty, în recipiente din plastic în formă de ou.
4. Post-it a folosit un adeziv considerat prea slab
În 1968, cercetătorul Spencer Silver de la 3M a obținut un adeziv format din microsfere, care permitea desprinderea ușoară a suprafețelor lipite. Nu era adezivul puternic pe care încerca să-l creeze, însă Silver a continuat să caute o întrebuințare pentru el.
Câțiva ani mai târziu, Art Fry l-a aplicat pe bucăți de hârtie pentru a obține semne de carte care nu cădeau din cartea sa de imnuri. Ideea a evoluat către bilețelele repoziționabile, introduse pe piață de 3M sub marca Post-it în 1980.
5. PTFE s-a format singur într-o butelie
La 6 aprilie 1938, chimistul Roy Plunkett cerceta gaze refrigerante când a constatat că tetrafluoretilena comprimată dintr-o butelie nu mai curgea. După deschiderea recipientului, a găsit un solid alb, ceros: gazul polimerizase spontan și formase politetrafluoretilenă, abreviată PTFE.
Materialul era alunecos, rezistent la căldură și aproape inert chimic. A fost înregistrat ulterior sub marca Teflon și utilizat mai întâi în aplicații industriale și militare. Acoperirea vaselor antiaderente a devenit una dintre întrebuințările sale casnice cunoscute.
6. Sistemul VELCRO a fost inspirat de brusturi
În 1941, inginerul elvețian George de Mestral a observat brusturi agățați de pantaloni și de blana câinelui său după o ieșire în Alpi. Privite la microscop, fructele plantei prezentau cârlige minuscule, prinse de buclele fibrelor textile.
De Mestral nu a copiat mecanismul imediat: a petrecut aproape un deceniu încercând să-l reproducă din fibre sintetice. Rezultatul a fost sistemul de prindere cu cârlige și bucle, brevetat în anii 1950 și comercializat sub marca VELCRO.
7. Scotchgard a urmat unei vărsări pe un pantof
Într-un laborator 3M, o mostră fluorochimică a fost scăpată de asistenta Joan Mullin și a ajuns pe pantofii ei de tenis. Amestecul nu putea fi îndepărtat ușor, iar zona afectată respingea apa și solvenții, ceea ce a atras atenția cercetătorilor.
Patsy Sherman a continuat testele împreună cu Sam Smith, mentorul și superiorul ei. Echipa a aplicat substanța pe țesături și a verificat comportamentul acestora la lichide. Protecția pentru textile și tapițerie Scotchgard a fost introdusă în 1956.
8. Superglue era prea lipicios pentru proiectul inițial
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Harry Coover și colegii săi studiau cianoacrilații pentru obținerea unui plastic transparent destinat dispozitivelor optice de ochire. Substanțele se lipeau rapid de aparatură și au fost abandonate ca nepotrivite pentru obiectivul proiectului.
În 1951, Coover și Fred Joyner au reexaminat cianoacrilații și au recunoscut valoarea proprietății respinse inițial. Primul adeziv comercial bazat pe această familie de compuși a apărut în 1958, iar întărirea sa rapidă este declanșată chiar de urmele de umezeală de pe suprafețe.
