Aceste 6 animale care își schimbă culoarea demonstrează că transformarea poate avea mecanisme și funcții foarte diferite. Unele își adaptează aspectul la fundal, iar altele produc semnale sociale sau răspund la temperatură. În spatele schimbărilor se află nanocristale, organe pigmentare controlate de creier, structuri optice umplute cu lichid ori deplasarea pigmenților în piele.
1. Cameleonul panteră modifică distanța dintre nanocristale
Cameleonul panteră, Furcifer pardalis, originar din Madagascar, își poate schimba rapid nuanțele în timpul interacțiunilor sociale. La masculii adulți, trecerea de la culorile de repaus la galben, portocaliu sau roșu este legată de reorganizarea nanocristalelor de guanină dintr-un strat superficial de celule numite iridofore.
Când distanța dintre cristale se modifică, se schimbă și lungimile de undă reflectate de piele. Un al doilea strat, mai profund, conține cristale mai mari și reflectă o parte importantă a radiației din apropierea infraroșului. Cercetătorii consideră că acesta poate contribui la protecția termică, dar nu produce schimbarea rapidă a nuanțelor vizibile.
2. Calmarul își comandă cromatoforele prin sistemul nervos
La calmari, cromatoforele nu sunt simple celule pigmentare, ci organe alcătuite dintr-un săculeț elastic cu pigment, mușchi radiali și conexiuni nervoase. Când mușchii se contractă, săculețul se extinde și expune o suprafață colorată mai mare. Când se relaxează, pata se micșorează.
Controlul nervos le permite calmarilor să schimbe aproape instantaneu modelele corpului. Aceste afișaje sunt folosite pentru camuflaj și semnalizare, inclusiv în interacțiunile cu alți calmari sau cu potențiali prădători. Animalul poate modifica simultan numeroase cromatofore, transformând pielea într-un panou vizual dinamic.
3. Sepia produce benzi care par să alunece pe corp
Sepiile folosesc tot cromatofore controlate de neuroni, dar pot genera modele diferite de cele ale calmarilor. La Sepia plangon, cercetătorii au observat în timpul interacțiunilor de curtare benzi și licăriri care par să se deplaseze peste brațe și în jurul ochilor.
Apariția acestor modele în contextul curtării arată că schimbarea culorii participă la afișajul social. Totuși, experimentele nu au demonstrat că benzile transmit singure un mesaj precis sau că determină alegerea partenerului. Aceeași specie poate adopta și modele mai puțin evidente, folosite pentru a se confunda cu substratul.
4. Gobiul de stâncă își schimbă culoarea și își alege fundalul
Gobiul de stâncă, Bathygobius paganellus, poate modifica rapid culoarea și luminozitatea corpului în funcție de substrat. Experimentele desfășurate în bălțile litorale de pe plaja Gyllyngvase, lângă Falmouth, în Cornwall, au arătat că peștii se potriveau mai bine cu anumite fundaluri decât cu altele.
Când au putut alege, gobiii au preferat substraturile pe care le imitau cel mai bine. Camuflajul lor combină astfel două strategii: ajustarea aspectului corpului și deplasarea către un loc potrivit. Alegerea fundalului compensează limitele schimbării de culoare, deoarece peștele nu poate reproduce la fel de bine orice nuanță sau luminozitate.
5. Gândacul-țestoasă își golește reflectorul microscopic
Gândacul-țestoasă Charidotella egregia are în stare de repaus un luciu metalic auriu. Culoarea nu este produsă de un pigment galben, ci de o structură cu mai multe straturi aflată în cuticulă. Atunci când spațiile microscopice sunt umplute cu lichid, straturile formează un reflector eficient.
După un stimul tactil, lichidul este retras, coerența reflectorului se pierde, iar stratul devine mai transparent. Pigmenții roșiatici și petele întunecate de dedesubt devin astfel vizibile. Schimbarea este reversibilă și rezultă din modificarea proprietăților optice ale cuticulei, nu din producerea sau degradarea rapidă a unui pigment.
6. Crabul violonist își deschide carapacea când este cald
Crabul violonist Leptuca pugilator își poate modifica rapid luminozitatea carapacei în funcție de temperatură. În experimente, exemplarele expuse la căldură au devenit mai deschise la culoare, iar cele ținute la rece s-au întunecat. Schimbarea poate influența cantitatea de radiație absorbită de corp și, prin urmare, încălzirea animalului.
Comparațiile dintre populații din New York, Carolina de Nord și Florida au arătat că intensitatea răspunsului nu este identică pretutindeni. Masculii din Florida au reacționat mai puternic la tratamentul cald, iar cei din Carolina de Nord au răspuns mai pronunțat la frig. Diferențele sunt compatibile cu adaptarea sau aclimatizarea la regimurile termice locale.










