În limbajul curent, „sfredel de mână” poate desemna mai multe unelte fără motor. Pentru găurile mari în lemn, forma relevantă este coarba: un mâner cotit, prevăzut cu mandrină, în care se fixează burghiul. Nu înlocuiește mașina electrică la lucrările rapide și repetitive, dar rămâne utilă când sunt importante viteza redusă, controlul cuplului, zgomotul mic sau accesul într-un colț îngust.
Mecanisme concepute pentru spații greu accesibile
Un brevet american acordat la 18 iunie 1878 descria o mașină de găurit manuală care rotea burghiul într-o singură direcție și putea funcționa în poziții greu accesibile pentru uneltele manuale obișnuite ale epocii. Inventatorul urmărea o construcție simplă, rezistentă și ușor de manevrat. Documentul nu reprezintă certificatul de naștere al sfredelului și nici al coarbei, folosite în forme mai vechi cu mult înainte, dar confirmă preocuparea pentru găurirea în spații incomode.
La coarbele prevăzute cu clichet, mânerul nu trebuie să descrie permanent un cerc complet. Burghiul poate fi antrenat prin mișcări scurte, înainte și înapoi, ceea ce ajută lângă un perete despărțitor, într-un colț sau în interiorul unui ansamblu. Acest avantaj este consemnat atât în literatura de atelier din 1988, cât și într-un articol tehnic publicat în 2017.
O unealtă adaptabilă încă din secolul al XIX-lea
Brevetul american din 30 aprilie 1895 pentru o combinație între coarbă și mașină manuală de găurit arată că unealta putea trece de la un mod de lucru la altul cu ajutorul unui jug sau al unei cleme detașabile. Mandrina era concepută să primească atât burghie, cât și alte capete compatibile. Este un exemplu documentat de unealtă transformabilă, nu dovada că acel inventator a introdus primul ideea de multifuncționalitate.
Un alt brevet, acordat la 6 iunie 1899, descria un accesoriu prin care o coarbă obișnuită, destinată burghielor pentru lemn, putea fi utilizată cu un burghiu pentru metal. Dispozitivul ajuta și la avansarea burghiului fără ca operatorul să depindă numai de apăsarea exercitată asupra capătului coarbei. În locul cumpărării unui mecanism complet diferit, atelierul putea extinde funcțiile unei unelte deja existente.
Viteza mică oferă control, nu productivitate mare
În 1988, revista Fine Woodworking prezenta coarba drept o unealtă încă folositoare alături de mașinile electrice. Autorul o utiliza pentru găurire, introducerea șuruburilor, formarea cepurilor rotunde și teșirea diblurilor. Mărimea brațului influențează comportamentul uneltei: o cursă circulară mai largă dezvoltă un cuplu mai mare, dar rotește burghiul mai lent.
În 2017, aceeași publicație descria realizarea unor găuri curate și perpendiculare într-un banc de lucru cu ajutorul unei coarbe și al unui burghiu elicoidal autofiletant. Unealta era recomandată și pentru găuri precise în piese care nu puteau fi poziționate la mașina de găurit cu coloană. Mișcarea lentă permite aplicarea treptată a cuplului, iar operatorul poate opri imediat dacă burghiul se abate sau întâmpină rezistență.
Coarba nu a dispărut din comerț. Lee Valley listează în continuare modele cu mandrină cu două sau trei fălci, alături de adaptoare și capete pentru șuruburi. Pentru șuruburile mari sau găurile executate aproape de marginea unei construcții, combinația dintre brațul lung și clichet poate fi mai ușor de controlat decât o mașină electrică rapidă. În schimb, pentru serii lungi de găuri mici, scula electrică rămâne alegerea mai eficientă.
